10

11 pași de urmat pentru o despărțire modernă

Am ajuns într-o eră foarte modernă fără să realizăm asta. Ia amintiți-vă primul telefon mobil pe care l-ați vazut și care avea un încărcator cât bateria de la mașină. Parcă ieri a fost. Tehnologia a avansat de atunci și ușor ușor ne-a oferit posibilitatea să comunicăm ad literam fără număr, oricând, oriunde… este semnal.

Telefoanele au devenit tot mai mici, ca în prezent să fie tot mai mari. Să nu uităm că tehnologia e totuși la feminin, adică nehotărâtă. Posibilitățile de a comunca s-au diversificat cu timpul. De la bip am ajuns la like. Un click mic pentru tine, un pas mare pentru omenire.

Practic, comunicarea ne e la degetul mic și dacă se ia curentul nu intrăm în panică cum am face-o dacă s-ar lua internetul. Pe scurt, comunicarea s-a devalorizat, dar ne-a făcut dependenți de ea. Ba chiar le-a oferit unora șansa să scape de virginitate, singuratate sau alte alea cu terminația “ate”. S-au legat prietenii prin dial-up și fibră optică, s-au sudat familii și indubitabil s-au și destrămat… tot prin intermediul lor.

Dacă acum, să zicem 5 ani, trebuia să-i spui doar pa și la revedere ca să devii single cu acte în regulă, acum o despărțire 100% necesită puțin mai mult efort. Stând în holul de așteptare al cabinetului stomatologic, doar eu și gândurile mele și fătuca care a băut prea mult Cappy, am identificat câteva puncte care trebuie atinse pentru o despărțire modernă.

1. Îl/o înștiințezi că nu mai puteți fi împreună și că it’s not you! it’s me! you deserve better.

2. Te loghezi pe Facebook și schimbi statusul din in a relation with victima în single. În funcție de câți prieteni ai  pe Facebook îți iei liber de la birou ca să le spui tuturor pe wall ce s-a întâmplat.

3. Ești încă pe Facebook. Intri pe profilul fostei jumătăți și selectezi butonul unfriend. Dacă te-a înșelat e recomadabil să dai și un mic report as spam. Dacă te-a înșelat de mai multe ori ai liber să-ți chemi gașca ca să-i dați report în grup. Doar doar i s-o-nchide pagina. Pentru că merită!

4. Acum intri pe Twitter. Aici e mai simplu. Unfollow sau, din nou, în funcție de cât de tare te-a rănit apeși block and report as spam.

5. Dezprieteniți-vă și de pe FourSquare. Mai bine dați unul peste altul în cafeneau preferată, din greșeală, decât premeditat. Tentația e mare.

6. Google +. Elimini persoana cândva dragă din cercul family. Apoi în funcție de ura pe care o resimți poți și aici da un report as spam.

7. De Linkedin nu te atinge. Lasă să fiți prieteni. Vei ști tot timpul cum lucreză, pe unde și cu cine. S-ar putea să-ți prindă bine într-o zi. Știi tu, just business.

8. Scoate-i blogul din reader. Un unic în plus înseamnă un gram de încredere. Și tu nu vrei să aibă încredere în forțele proprii.

9. Dezabonează-te de la canalul lui/ei de YouTube. Sunt ferm convins că nu vrei să vezi ce călătorii a mai bifat și pe unde. Și cu cine.

10. Nu uita de Yahoo! Messenger. Statisticile ad-hoc arată că mulți uită să dea ingore id-ului celui/celei cu care cândva își trimiteu audible-uri de flirt. Te poți trezi oricând cu buzz-uri nedorite.

11. Abonează-i mail-ul la un site porno.

Presupun că pe Pinterest încă nu aveți conturi, iar pozele cu voi doi nu le vei putea șterge de pe Google. Cunosc oameni care au încercat, binențeles, fără sorți de izbândă. Oricum, înainte de a lua o hotărâre în sensul de te despărți, fă-ți un plan de bătaie bine pus la punct. Ideea unui mini concediu de câteva zile cred că nu ar fi de ignorat.

Toate au evoluat. Inclusiv despărțirile.

10 Comments

  1. Articolul asta e gen Kudika, doar ca ai uitat sa pui poze cu fete mancand prajituri si cu servetele in brate :))))

  2. Eu acum imi aduc aminte ca m-am intalnit cu voi (aka you and Cristina) tot la dentist de muuuult!

  3. deci dupa ce am trecut de mai mult ori prin asta am invatat asa:
    Nu imi mai fac cont de facebook sau daca ai nu o adaugi.
    Daca ai facut greseala sa o bagi in lista de mess ii dai delete si block imediat, sfatul meu e sa nu o adaugi deloc, de ce naiba avem telefoane?
    Pe twitter… aici se lasa cu cu suparare :))

  4. Foarte fain articolul!:-)) Chiar amuzant..şi chiar există adevăr in cele grăite aici. A-ţi păstra fostul/fosta prieten/ă in listele de facebook, messenger ş.a.m.d. va deveni o dezobisnuinţă in scurt timp…keep writing,you’re doing a great job!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *