1

Greu de lucrat în gura. Partea 1

Toată viața mea am fugit de medicii dentiști. Un psiholog ar motiva că am avut o traumă în copilăria-mi nefericită, dar eu știu că nu-i adevărat. Mai mult, până acum ceva vreme am crezut că-s invincibil și că singura chestie care mă poate doborâ e kriptonita alias matematica.

Toate astea până mi-a dat divintatea o cruce de purtat, simbolizată de o carie. Și încă una. Le-a poziționat strategic, în oglindă: premolar stânga sus – premolar dreapta sus. Eram în clasa a 9 a când am crezut că-mi crapă venele globului ocular de durere, după ce ele, cariile pe care le-am găzduit și hrănit instinctiv, au uneltit într-o noapte împotriva mea. Ca orice mamă care vrea să-și vadă puiul plângând de bucurie și nu de necaz, a mea m-a convins că zeama de ceapă e poțiunea magică care-mi aduce liniștea, că doar a citit ea asta în nu știu ce „almanahe”. Și-am luat două cepe, și le-am “dădut” pe răzătoare, după care am aplicat rodul muncii mele pe măsele. ȘI-A TRECUT INSTANT! De parcă Houdini era reincarnat în cepele alea, zău. Singura problemă era că dinții mei erau (sunt încă) sus, iar gravitația făcea ca tampoanele cu 100% pulpă de ceapă să cada, no, și cum îndepărtam magia, cum mă pticuram pe mine de emoție.Acum imaginați-vă cum am dormit.

Ei.. în contextul ăsta, evident, am ripostat. Și m-am dus la primul nene doctor de dinți – Zeu al Nedurerii, care mi-a ieșit în cale. Coincidență sau nu, s-a-ntâmplat să fie ăla care avea (și cred că mai are) cabinet la parterul blocului de vis a vis de reședința mea. Proastă alegere.

No. Am intrat în sala de așteptare, acolo unde toți avem ceva în comun: durerea. E de la sine înțeles că am început să transpir când a venit Anihilatorul după mine. M-a întrebat ce am, i-am explicat, m-a poftit pe scaunul ăla ce se vrea a fi masă de operație. M-a somat să-mi deschid guraAAAA, m-am conformat că de.. n-aveam ce puii să fac și pe neanunțate mi-a dat o freză-n gură, fără anestezie, de-mi amintesc momentul secundă cu secundă, deși au trecut 10 ani! Să vă povestesc cum a fost cu moartea nervului fără anestezie? Atât vă zic numa: i-a luat ceva vreme să verifice dacă i-am spart sau rupt ceva de pe tava cu scule.. pe care am făcut-o K.O. în prima rundă.  Apoi, ca să-mi explice cine-i „boss dă boss” a găurit omu și celălalt dinte, s-a distrat și-am plecat acasă. Cu toate astea, eram mai fericit ca Osama bin Laden de 9/11! Nu mă mai durea nimic! Până la urmă mi-a rezolvat Zânul Măseluță un dinte și mi-am promis că dacă pot mânca, nu mă mai întorc și cu celălalt. Și cum eu respect promisiunile pe care le fac, după 10 ani, craterul din premolarul celălalt tăt acolo îi.

Revenind în zilele noastre, săptămâna trecută – joi, opera aia de artă a început să ceară restaurare. Și-o fo’ musai. Vineri, după ce am prezentat 5 buletine de știri, m-o băgat Bogdan Roșca de urgență în audiență la Zâna Măseluță.

Va urma…   (guest post găzduit de bogdan)

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *