0

Academia de Diabet

Probabil pentru că viaţa nu-i chiar aşa dulce cum o descriu romanele de dragoste, dar nici aşa sumbră cu o expune Bacovia, omul s-a simţit nevoit să inventeze expresii care să-i ofere pe alocuri un echilibru emoţional.

Aşa au apărut dulcegăriile, care folosesc aceleaşi şi aceleaşi expresii şi combinaţii de cuvinte, de la facerea lor până în prezent. Rar aud sau văd o frază din categoria asta care să fie smart. Apelativele din înteriorul cuplului se rezumă la dulceaţă, dulceţică, iubire, love, dragoste, miericică, pui sau buburuză.

Nici nu ştiu dacă să dau sau nu vina pe mame, dar le suspectez de plantare de dulcegării pentru că în frageda noastră pruncie nu ne-au scos din borcanul cu dulceţuri de astea. Bine, nici la maturitate nu scapi de apelativele mamei, dar măcar nu mai eşti zilnic în aceeaşi casă cu ea.

Când vine însă vorba de cupluri, cei din jur fac abuz de:

  • sunteţi frumoşi! chiar dacă ei sunt de-a dreptul buni pentru distribuţia următorului film hororr de la Hollywood
  • vă stă bine împreună! deşi se vede din fundul Gropii Marianelor că n-au nici o treabă unul cu celălalt
  • vă potriviţi! lucru discutabil
  • sunteţi ca doi porumbei! iar asta ar trebui să le înglobeze pe cele de mai sus plus că sunt frumoşi şi fidelitatea e la ea acasă

Cu ultima de mai sus am io o problemă! Băi, să ne intre bine-n cap, pe lângă faptul că există mult mai multe rase de porumbei decât ţi-ai putea imagina, NU TOŢI PORUMBEII SUNT FRUMOŞI! Există şi de ăia extrem, dar extrem de urâţi! Exact ca ăia care populează curtea interioară a biroului meu!

Sugerez o infuzie de imaginaţie şi creativitate ca să schimbăm puţin nişa dulcegăriilor. Şi pentru asta cred cu tărie că avem nevoie de o Academie de Diabet!

Primul profesor pe listă: Mircea Radu bre. Cred că el le-a auzit pe toate şi stie ce-i de evitat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *