8

“Aoleo fă! A scăpat ursu’! Ce stai să te uiți?!!”

Am tot auzit în ultima bucată de timp de cea mai hiper mega comedie românească, Ursul, semnată Dan Chișu, dar am zis că e vrăjeală. Io nu cred decât într-un singur produs românesc și ăla e brânza de oaie!  Astăzi, printr-o încrucișare nefastă de evenimente, necredința mi-a fost plătită cu vârf și îndesat!

Ieri am avut o premieră în viața mea, asta pământească, și m-am operat la un dinte, pe numele lui 2/5, după ce am tărăgănat-o 3 luni în ideea că poate poate divinitatea îmi rezolvă problema peste noapte. Logic și normal că nu a fost așa, drept urmare azi mănânc cu paiul că nu pot rumega. De vorbit o fac ca Silvester Stalone, cu colțul drept al gurii, iar de râs nici nu se mai pune problema! E, aici a venit plata de spre care vorbeam!

M-a pus Negativul să mă uit la trailer-ul filmului a cărui coloană sonoră e semnată de Goran Bregovic și care va avea premiera națională la Cluj, vineri ora 21.15, la Odeon Cineplex, aci-n Florești, și acum sufăr. Am uiat că am probleme și am forțat caviatea bucală pentru că “Pac! Pac! The bear!” :)) :

Așa că până vineri sper să-mi treacă perioada de covalescență și să pot merge la premieră! Dar nu m-aș duce singur, că nu e fun să te râzi solo, și vă iau cu mine. Astfel, eu mallitorul, am de împărțit trei invitații duble, pentru că la eveniment se intră doar pe bază de așa ceva.

De reținut e că vor fi prezenți Dan Chisu, Magda Catone (actriță în pelicula de față) și producatorul filmului, Tudor Giurgiu.

Și cum nimic nu e moca, primi trei dintre voi care-mi lasă obligatoriu un comentariu cu primul film a lui Dan Chișu și opțional cu numele, nu marca!, produsului la care făcea el reclamă :D acum ceva timp, primesc invitațiile! Timp de răspuns este bugăt, până vineri la ora 12.00, zic eu că-i suficient.

Spor la gugălit și nu uitați să inserați la comentariu o adresă de mail validă! :P

8 Comments

    • mulțumesc zicu! este ce mai reușită zi a bărbatului din viața mea! :D

    • ți-ai verificat mail-ul? (cel pe care l-ai inserat în comentariu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *