14

Bărbații știu

Azi avem meci. De ăla de fotbal în care 20 de oameni fug după o minge în care mai dau ocazional, și din nou ocazional mai intră-n poartă. Asta înțeleg femeile dintr-un meci de fotbal.

Bărbații-n schimb știu că nu e doar atât, ei au puterea de a descifra și înțelege că este un meci important. Cluj Arena va fi gazda campioanei României la fotbal, Oțelul Galați, meci pe care-l prevăd mai mișto decât cel cu CFR-ul ce s-a petrecut săptămâna trecută. Btw la nivel declarațional și comportamental, meciul dintre CFR și Universitatea a fost câștigat fix de U Cluj! :D Din unghiul meu așa s-a văzut.

prosnostic: 2 - 1 :D

Universitatea Cluj – Oțelul Galați deci… și guess what?! Am 1 bilet dublu de dat pentru partida asta! :) Dacă-l vrei numa’ zi-mi într-un comentariu până la ora 14.00! Și știiiiu că-l vrei! :P

Update: Wow! Nu mă așteptam să fiți așa mulți! :D Ocazie cu care am folosit pentru prima dată random.org. Înainte să-mi prind urechile și să-mi dau seama că de fapt e foarte ușor, am băut o cafea și abia apoi am introdus valorile cuprinse între 1 și 10. Rezultatul a fost:

Eu nu cred în coincidențe, dar Kookool, care și a lăsat primul comentariu, a fost randomizat pozitiv. Mulțumesc tuturor pentru participare, și sigur vor mai fi meciuri la care voi mai scoate bilete la concurs. :)

14 Comments

  1. O viata intreaga, O viata intreaga. Langa tine vom fi “U” Cluj-Napoca,”U” Cluj-Napoca ,”U” Cluj-Napoca aleee:D
    Vreau eu sa merg la meci:D

  2. hai sa mergem la meci. studentii sustin “U”. si studentii nu mai au bani duminica, sa-si cumpere bilet :(

  3. Bateeem aaazi !!!! Forta “U” ….adica trebuie sa castigam ca altfel nu-mi mai vine sa ma uit la clasament :D asa ca HAIDE “U”

  4. Asteptam rezultatul sa stiu ce fac :d plec de acasa cu bilet sau cumpar. Felicitari castigatorului! Haide “U”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *