0

Calorifstagram. Inspired by ICR – Primul român care a fotografiat un calorifer cu Instagram

După ultima idee lansată de Andrew Marga, şeful Institutului Cultural Român, mi-a fost imposibil să mă abţin şi să nu fiu primul român care a fotografiat prin intermediul aplicaţiei culturale, Instagram, un calorifer. Să se noteze.

“Toate institutele au fost concentrate pe film, arte plastice şi muzică. În cazul în care au fost făcute bine, este în regulă. Apoi pe tot felul de întâlniri. Institutele trebuie să revadă conceptul de cultură cu care operează, trebuie să venim la un concept natural de cultură, inclusiv cu filmul. Filmul a făcut paşi mari în România, muzica, arte plastice, fără dubii, trebuie să facem loc şi ştiintelor şi tehnologiilor. Dau un exemplu, caloriferul este o invenţie transilvană, câţi ştiu de asta? Calculul zborurilor cosmice, inventarea biospeologiei, sunt şi alte lucruri care trebuie etalate”, a adăugat Marga.

Am auzit undeva, demult, că Armătura, care făcea toate alea în materie de obiecte sanitare, a inovat puţin în domeniu doar că omuleţii n-au ştiu că invenţia trebuie brevetată şi le-au luat-o alţii de sub nas. Vorbim aici, desigur, despre robinetul cu bilă. Ăla care acum îl avem toţi în casă.

Puţină investigaţie, zic, şi apoi nişte promovare culturală în jurul lui sau ei. Fie a bilei în sine, fie a robinetului cu bilă.

Una dintre activităţile culturale care-mi vin acum în cap ar fi numărarea acelei bile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *