0

Ce a grăbit demisia lui Steve Jobs

După două luni de zile în care am fost bătut la cap de către EA ca să-mi iau mere când plec la job, că uite! numai se strică şi zilnic arunc din ele!, astăzi luai 4 exemplare, după cum îmi veniră la mână. Era 04.55. Cine poate fi atent la detalii la ora aia? Io nu.

mi-o fost foame şi am mâncat unu. puteţi considera că cel lipsă e Stiv Jobs.

No, am pus mâna pe ele, le-am vârât în desagă şi m-am dus la maşină, unde Bogdan mă aştepta “fericit” că mi-am depăşi recordul: am întârziat 7 minute. De obicei am un delay de numai 5 minute. Cu ocazia asta şi el şi-a depăşi propriul record şi a ajuns în Zorilor în 10 minute. :D Fapt pentru care ar trebui să-mi fie recunoscător deoarece datorită mie şi-a depăşit limitele! Nu să se uite urât la mine!

Ajuns în redacţie, deschid agenţiile şi într-un ŞOC indescriptibil!

Cofondatorul Apple şi-a dat demisia din funcţia de director executiv al companiei, dar va rămâne în continuare preşedintele Apple. Steve Jobs este considerat forţa motrice din spatele mai multor produse inovatoare ale companiei Apple, dar retragerea sa are loc din motive de sănătate. Steve Jobs, în vârstă de 54 de ani, s-a aflat în concediu medical pentru o afecţiune care nu a fost dată publicităţii, încă din luna ianuarie. Într-o declaraţie, el a afirmat: “Mereu am spus că, dacă va veni vreodată ziua în care nu voi mai putea să îmi duc la îndeplinire sarcinile şi aşteptările, ca CEO al Apple, voi fi primul care vă voi anunţa. Din nefericire, acea zi a sosit.” În 2004, Jobs a anunţat că a fost diagnisticat cu o tumoră canceroasă la pancreas. Ulterior a fost supus unei proceduri care părea că a eliminat problema, dar ulterior a apărut rareori în public, alimentând speculaţile legate de sănătatea sa. sursa rador

Practic, am avut o premoniţie. Şi probabil că datorită mie, care 60 de zile am refuzat să mă ating de mere, Stiv Jobs a mai rămas în funcţie până astăzi. Altfel îşi dădea demisia mai devreme.

Ideea e că din nou, femeile au un rol decisiv în ceea ce priveşte soarta lumii. De data asta, s-a fost folosit un truc mai vechi. Şi dacă stau bine să mă gândesc… cineva căuta ieri un şarpe. Pfoai! Cum se leagă toate!

Din culise. În timp ce pozam merele: – ce faci? pozezi natura moartă? – aha. vezi să nu intri-n cadru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *