6

Comuna, cardul, foamea, pizza și Valentine’s Day

Pe scurt.

Știți bancul ăla cu A SEO expert walks into a bar, grill, pub, public house, Irish bar, bartender, drinks, beer, wine, liquor…? No, tradus și adaptat contextului din seara asta, ar suna cam așa: un tip , merge,noaptea, într-o, comună, și, vrea, să, cumpere, pizza, cu, cardul, și, pățeste, chestii, ciudate, al, dracu, de, ciudate.

Pe larg.

După 10 ore de muncă și 2 de frecat trortuarele și scaunele transportului în comun din Cluj zic că-i cazul să mă-ndrept către casă. Iau un bus, ajung acasă. Între timp însă sună telefonul:

-         Da?

-         Auzi.. nu iei o pizza? N-avem mâncare.

-         Mnaaaa biiiine… mna tot io…

Ajuns în comună, mă dau jos din autobuz la mijlocul singurei străzi asfaltate ce străbate așezarea omenească ce pute a pui de la un capăt la altu’, cu gândul să iau pizza, că dacă mă culc cu burta goală am coșmaruri despre cum că aș slăbi.

No și-o iau frumos la picior printre blocuri, noaptea, pe gheață, cu cizmele a căror talpă e soră cu schiurile, spre locul unde bănuiam că ar fi o pizzerie. Lumina difuză face totul să pară dubaș. Aprind o tigară, îmi ridic gulerul de la palton și îmi zic că după coluțul ălă trebuie sigur să apară Jack the Ripper, da’ bine măăă că ăla avea treabă cu femeile, n-ai văzut în filme?

Înaintez către prima rază de lumină ce-mi sare-n cale, întru-n alimentară și întreb de locul ce-ar trebui să mă hrănească. Ies fără nicio informație edificatoare. Îmi atenționez instinctul de vânător că mă bazez pe el și continui. La jumătatea drumului însă, printre rândurile dialogului cu mine, aud:

-          AUZI, V-AȚI MUTAT AICI? CĂ V-AM TOT VĂZUT!

Puii mei, nu răspund, că sigur n-are treabă cu mine. Io nu cunosc pe nimeni aici, ce fraier, și stau de juma de an printre ei.

-          DA DA! CU TINE VORBESC!

Rotesc repede ochii către stânga, apoi către dreapta: OMFG! Cu mine vorbește! Nu mai e nimeni pe stradă!!! JAAACK!

-          Ăăăă, cu mine?

-          Da mă! Nu știi cine-s?

-          Ăăăă, ba daaaa! și-nghit în sec. Tipul era slab, în halat, pantaloni cu dungi și șlapi.

-          De unde mă știi?

-          Păăăi, dându-mă viteaz mai aproape… spitalul 9 sau dezintoxicare? Ăăăă păi de la nuntă?!!

-          Care nuntă?

-          Puii mei îmi zic, de la ce nuntă??? Aia mută! De la a ta?!!

-          Exact! și dă mâna cu mine. I-am zis la nevastă-mea că v-am văzut pe aici, dar o zis că sigur nu erați voi.

-          Nuuu, clar noi eram, stăm mai sus. Ce mai faci? Acu’ ce să fac io?  gândesc  în mine. Să-i chem la noi? Poate-i știe iubi. Dar dacă nu-i știe??  Ok you can panic now.

-          A, păi uite-s în halat, am ieșit să iau o brânză da’ n-am găsit. Urc că mor de frig. Ne mai vedem.

-          Daaaa sigur! Noapte bună să aveți! Auzi, dau unde găsesc pizzeria aia… puii mei că nu am idee cum se cheamă?

-          Ricci? Păi mergi drept înainte până la panoul ăla, faci dreapta și după șantierele alea trebuie să fie.

-          Probabil că Ricci, habar n-am. No mersi.

Și plec analizând cât de ciudat o fost. Un fel de întâlnire de gradul 3, zic. Dar oare cine-o fost?! Ajung la panou, după el nimic. Dead end. Sfârșitul Floreștiului sau unul dintre ele. Fac dreapta, trec prin grădina cuiva, ajung în spatele restaurantului.  Ultima dată când am trecut prin spatele unei clădiri o fost acum câțiva ani și clădirea era căminul 14 din Hașdeu, ceea ce nu-i deloc confortabil când te gândești că studenți își țin pe geam borcanele de 3 kile cu murături.

Intru. Trei tipi stau la o masă. Unu se ridică și merge în spatele barului.

-          Pfuuu cât v-am căutat! Mai faceți pizza la ora asta?

-          Da.

-          Cu cardul pot plăti? NU? Cu bonuri de masă? NU?! Cu bilete de Fany? și râd. El nu se amuză. Nici livrare la domiciliu nu faceți, nu?

-          Ba da! Bucătaru-l contrazice însă. Zice că nu mai are @#ERGGr434#W#@@.

-          Ce nu mai aveți?

-          Nu mai avem ACSW !!#$$%#@!#!C!@#

-          No.. păi dacă nu mai aveți… ce nu aveți, înseamnă că… nu aveți. Și ies.

Resemnat cu ideea că am mers prin  the midle of nowere și nu pot să iau nimic, zic parcă mai e o pizzerie la drumul asfaltat, că am văzut io că se lucra la ea, și mă decid să merg către încolo. După 15 minute de patinaj, ajung la destinație. Făceau pizza, nu puteam plăti cu cardul, nici cu bonuri, nici cu bilete de Fany. Tipa râde și-mi zice că este bancomat în scara de lângă! În sfâșit o minune! Comand 2 pizza, dezbat cu bucătarul cum să fie Quattro Stagioni, cu ingrediente amestecate sau aranjate frumos pe câte o felie? Îi zic că amestecate și pleacă ofensat. Plătesc și părăsesc incinta.

După o oră de căutat pizza sunt în sfârșit acasă. Ea deschide ușa zâmbind, eu îi dau cutiile pline de aluat ornat cu legume date la foc mic și-i zic fără să mă uit în ochii ei:

-          Valentin Fericit! Să nu te mai aud luni!

6 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *