0

Concurs de descoperit talente politice

Povestea cu petițiile/campaniile/proteste de susținere pentru SMURD și Raed Arafat continuă ca o caravană a unui circ care tocmai a poposit în oraș. Deja mă sufocă valul ăsta care s-a transformat deja în tsunami!

Într-o notă generală cu iz de critică, toată lumea are treabă cu activismul de tastatură, inclusiv Marieta, doar că ea în articolul ăsta deviază ușor de la subiect și se înfige bine în politic.

[...] Pe cale de consecinţă, am tot dreptul din lume să nu-l las pe descreierat să-mi dea cu flegme între ochi, să mă crucesc când aud limbajul de autobază pe care-l flendure din când în când Ponta şi să mă doară urechile de câtă linişte străbate acum dinspre Antonescu, un chiulău care se doreşte a ajunge preşedinte. Nu i-am auzit cu declaraţii ferme, nimic mai mult decât doi clovni rătăciţi pe meleag. N-avem altceva mai bun. [...]

Aprob până la ultima frază pentru că altceva mai bun sigur există, doar că n-a intrat în atenția noastră pentru că-s bine strânse rândurile de către ce-i în vogă acum.

În timp ce lecturam paragraful de mai sus mi-am dat seama că poate că un concurs de descoperit tinere talente politice n-ar fi chiar o idee de lepădat. Un fel de Vocea României. Bine, riscăm să câștige unul cu un caz social impresionant, dar putem risca pentru că altă șansă nu văd. Nimeni nu le va face loc competenților și dacă le va face îi vor preface-n ciolaniști așa cum a făcut Isus apa-n vin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *