0

Critica constructivă

Toți o cer, dar nimeni nu vrea s-o primească.

Critica constructivă e de fapt persoana aia de care te folosești ca să dai bine unui grup de oameni. Cu care te afișezi.

Cum să zic altfel? E tipa aia (/tipul ăla) pe care o (/îl) chemi când n-ai cu cine ieși la o bere, la un chef, la o poveste. Dar nimic mai mult, chiar dacă ea (/el) ar vrea ceva mai mult de-o măslină povestită și-o afișare cu tine. Ar vrea să-ți zguduiască puțin lumea, dar tu n-o (/nu-l) lași.

Înțelegeți?

Critica constructivă e cerută, dar în momentul în care o oferi, nimeni n-o vrea. Ba chiar ți-e adresat, printre dinți, un binemeritat “bine că ești tu deștept”.

Și atunci despre ce vorbim aici? Hai să nu ne mai ascundem după… critica constructivă. Să recunoaștem că ne irită orice remarcă negativă (și argumentată) adusă muncii noastre.

Critica constructivă e precum obiectivitatea. Există undeva, într-o lume utopică.

Așa că ar fi ok să nu ne mai obosim să cerem critică constructivă, nici să o oferim. Ne pierdem timpul degeaba. Unii cu alții.

P.S. În traducere liberă: critica constructiva s-ar putea să nu îți placă tocmai pentru că-ți contrazice actiunile, iar cel care îți face cadou astfel de remarci dorește să FACI MAI BINE. Ipocritule! Sau ipocrito! După caz.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *