0

Cronica unui s”U”porter care a văzut meciul prin obiectiv

Săptămâna trecută U Cluj a făcut cel puţin un om fericit, în pofida rezultattului final al partidei cu Dinamo. Am dat două bilete aici pe blog lui Răzvan, care atunci când m-a întrebat dacă poate lua cu el aparatul foto, mi-a aprins un beculeţ. La rândul meu i-am aprins un beculeţ lui Nicu şi vedeţi mai jos ce a ieşit. :) Eu mă bucur enorm că biroul de presă al clubului are un om foarte deschis la orice propunere, pentru că dacă nu era el nu aş fi putut intermedia drumul spre bucurie al unui suporter, lucru pe care sper să-l mai pot face şi pe viitor. Acum vă las să lecturaţi cronicuţa lui Răzvan, de la firul ierbii, dar nu înainte să felicit clubul pentru deschiderea către online. Aţi mai câştigat un suporter, adică pe mine! :D

L-am văzut pe “Prinţul” – o ştire pentru femei.

L-am văzut pe Cristea – o ştire pentru bărbaţi.

A trecut Cristea pe lângă mine înainte cu 1 minut să înceapă meciul – O ştire care generează mai multe întrebări din partea unor suporteri care au fost prezenţi la toate meciurile jucate până acum pe Cluj Arena.

Am facut primul comentariu la acest articol, şi am fost răsplătit pentru asta, intrarea era asigurată la meciul cu Dinamo. În timp ce cădeam de acord despre cum să intru în posesia biletelor, s-a ivit ocazia. Nu numai intrarea pe stadion era asigurată, ci şi accesul la masă presei dar cel mai important, accesul pe gazon, ca şi fotograf acreditat.

Am ajuns destul de târziu la stadion, aglomeraţie mare în drum spre stadion; doar nu o dată vine singura galerie sudistă înfrăţită cu Şepcile Roşii (sau nu, după cum spun cei din Vecchia Guardia).

Aveam numarul de telefon al Ofiţerului de presa al lui U Cluj, dar … . Dar nici nu mă gândeam că inainte cu 20 de minute de meci şi-ar rupe din activităţi să mă preia, şi să-mi spună ce trebuie făcut pentru a ajunge pe gazon. Două telefoane la care nu am primit niciun răspuns întăreau ideea că trebuie să fac cale întoarsă către intrarea la tribuna II. Însă a treia oarăa fost cu succes, primind legitimaţia, si apoi dând-o la schimb contra vestei verzi, pe spatele căreia scria destul de mare FOTO. Prima experienţă de acest fel – eram entuziasmat şi asteptam în continuare să văd cum se vede stadionul de jos, din iarbă!

Şi am ajuns, eram acolo. Mă uitam la ceilalţi din categoria mea, cei cu veste verzi, pe care scria FOTO! Nu ştiam exact ce să fac, unde să mă poziţionez să nu încurc, dar a fost ok până la sfârşit. Au apărut echipele pe tunel.

Stai, uite-l pe Niculescu! Poză poză poză! Şi înca una cu Popa! Hmmm Marius Niculae şi Dănciulescu – ce aiurea că nu joacă la noi. S-au aşezat cu toţii pentru prezentarea echipelor. Era prima dată când îi vedeam atât de aproape, era prima dată când nu îi vedeam dinspre tribuna a II-a.

Unul dintre jandarmi ne făcea semne să ne îndreptăm către spatele unei porţi, moment în care nu ştiam ce să aleg, “ce fain ar fi să prind un gol al lui U” şi m-am dus chiar în faţa galeriei dinamoviste. Câteva idei mi-au trecut prin minte, “Dacă mă văd ăştia că încep să cânt cu Şepcile Roşii”, “Dacă încep să arunce cu torţe, brichete … etc” dar nu a fost nicio problemă. A fost prima dată când am căzut de acord că pista de atletism este un lucru bun, chiar şi în timpul unui meci de fotbal.

A început meciul, îmi luasem rolul în primire, totul era ok. Mă bucura orice atac al lui U, şi nu numai pentru ca aveau ocazii, ci şi pentru instantaneele din timpul partidei. Mă uitam la ceilalti “colegi” întrebându-mă pentru ce ziar / tv lucrează, sau cu cine ţin la acea partidă. Era prima dată când auzeam mai tare galeria adversă, iar momentele în care îi auzeam pe-ai noştri erau minunate. Poză după poză, mă bucuram nespus când mai ajungea mingea la corner, şi îl puteam încadra mult mai bine pe “Clau”.

Prima dată când am înţeles de ce le trebuie arbitrilor şcoală, de ce ar trebui să ni se pară şi noua greu să semnalizezi un off-side de ‘juma de metru’. Mi se pare incredibil de greu ca şi antrenor să vezi meciul din iarbă, să nu ai o privire de ansamblu a tot ce se mişcă. Ce trebuie schimbat în jocul echipei sau pe cine să înlocuiască. Da, probabil pentru că asta a fost prima experienţa de acolo, de jos, iar cu timpul ar putea părea mult mai uşor; şi totuşi rămân la impresia că numai ar părea.

Mai multe despre meci, probabil ştiţi deja, 0-o la final. Final de meci care m-a prins în spatele peluzei Şepcilor Roşii… Ce bine e să fii acasă, în faţa galeriei.

Numai U!
Haide U!

P.S: Dacă va apărea la ştiri cum că gazonul are lipsă 5 fire de iarbă, să ştiti că nu eu sunt vinovatul. nU nU! :D

Cu toată obiectivitatea pe care o am asupra mea acum, cam asta e diferenţa între U Cluj şi CFR Cluj! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *