4

Cum am devenit blogger de succes peste noapte

În ultimele 37 ore am reuşit incredibila performanţă de a dormi incredibila sumă de 90 minute! Până acum era să-mi rup mandibula de 3 ori, pentru că masa pe care mi-a picat capul tot de atâtea ori, răpus de somn, e tare. N-aş fi crezut veci că rumeguşul presat poate să doară în halul ăsta.

Dar… e ok. Că de la o vârstă fecioreştile, mai ales alea cu A-list-ări, devin motiv de laudă pentru următoarele 22 de zile lucrătoare. Ceea ce nu e neapărat atât de rău pe cât sună, că dacă privim partea plină a paharului putem considera că ne-am maturizat şi asta denotă că ştim să apreciem nişte quality time ca-ntre băieţi. Bine, maturizarea la o întâlnire de genul, e ceva cuvânt din Dex şi cam atât. :D

Aseară am mers la oraşul Cluj, să bem o berică cu băieţii cu gândul că ne cărăm înapoi cătă căşi cel târziu la uărele 23.00. Ete fix. Bericile au avut fiecare câte 1L pe cap de râgâitor, excluzându-mă pe mine care am gâlgâit doar una de 400ml. Prin comparaţie, asta însemană că am beut ceva infuzie de hamei, deci am fost cel mai treaz de la masă. Experienţă cruntă. Nu vrei să fii treaz când toţi jură că l-au văzut pe Bănel Nicoliţă jucând fotbal.

Ora 23.00 s-a transformat ca bostanul Cenuşeresei în ora 01.30, moment până la care toţi, au căzut de acord că mai merge un ţap de bere şi-o halbă sănătoasă de poveste, că ne întâlnim rar. Eu am fost în continuare amabil chiar dacă mi-au stricat pentru juma’ de 60 minute, bricheta. Nu mamă, nu fumez, e bicheta cu care aprind aragazul.

La 01.40 am ajuns în comună by taxi. Zgribuliţi de frig, dar aprinşi de discuţiile pe marginea blogging-ului de succes, ne-am amintit că undeva, mai în faţă pe partea stângă, este un non-stop. Fiecăruia dintre noi i-a revenit câte o doză de bere ieftină, înmânată de o urâcioasă cu ochi sticloşi, deşi noi am fost nişte domni. Am ocupat abuziv o masă de la terasa de lângă, unde am înţepenit de frig, împreună, până când orologiul a bătut ora 03.00 de a început să mă mustre conştiinţa care-mi repeta obsesiv că mai am 2 ore până plec la job. Dar ce mai conta? Poveţele erau sorbite şi rostogolite melodios prin urechea internă.

Cu acelaşi soundtrack în minte am aterizat în pat, şi nu am apucat bine să-mi întind oasele, că mi-a sunat telefonul. Era o ofertă de a intra cu blogul într-o campanie naţională, moment în care m-am mirat nespus de câtă concidenţă poate exista pe lumea asta. Eram mulţumit de mine. Devenisem peste noapte, la propriu, blogger de succes. N-am apucat să mă bucur cum se cuvine.

În o oră şi jumătate, cât a durat visul, nu prea poţi face multe. Şi totuşi, e îmbucurător că am ajuns la radio la timp, altfel era cam greuț să trăiesc cu banii din blogging. :))

 

4 Comments

  1. Trist era sa te trezesti dupa cateva ore si sa realizezi ca ai visat treaba cu telefonul primit sau sa afli ca erau tovarasii din noaptea aia care au facut misto de tine :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *