2

Cum mi-am petrecut începutul votulului pentru suspendarea lui Băsescu

Blocat în baie.

Să vă explic. Începe votul după trei ore de povești cu pești în parlamentul României. Ies din redacție, că deja mă dureau mușchii fesieri de la cat m-am holbat la TV și pe agenții și riscam să fac platfus la fund; ies deci din redacție cu gândul să fumez o țigară în timp ce-mi beau sfertul de Sana Light care era pe punctul de a se transforma în brânză.

Fumez, beau sana aia caldă și în drum spre înapoi în redacție, pe coridor, zic să fac strategic la stânga ca să nu mă apuce pipilică fix când dau ăștia rezultatele votului. Zis și făcut. Întru în baie, blochez telefonul, îl bag în buzunar și ridic privirea către una dintre etajerele care țin de urât oglinzii. Observ că are o jumătate de clanță de ușă.

Mă uit la ea pentru… 5 secunde și zic senin: Iote, o clanță ruptă! Ha! Ha! Chinezăriile dreacu’. Și animalelor! Că nu s-a rupt singură!

Fără să-mi dau seama fac la stânga încă o dată, ca să intru-n intimitate, disecând mental pentru a nu știu câta oară ce am văzut ieri la Teatrul mobil, în autobuz, by Grolsch. Fără nicio explicație îmi venea în minte aceeași scenă cu poșeta și bagheta care nu ascultă de magician.

Intru-n camera vasului de porțelan încercând să rememorez piesele care vor mai fi jucate până duminică, fac o mișcare ușor cătrea stânga ca să apuc clanța și să închid după mine. O să-mi rezerv loc la Omul-pubelă. E mișto ideea de teatru-n autobuz. E un fel de one man show. Și nici așa cald n-a fost cum mă așteptam. Nu-mi amintesc să fi văzut locuri libere ieri. A fost multă lume.

ATENȚIE! Remarc că n-are clanță și cu toate astea duc mâna către ea și-mi zic în timp ce apucam inconștient axul Ce chestie! Am intrat exact în aia din care lipsește chestia aia ce-i pe etajeră. O apuc serios cu degetul mare și aratătorul, trag cu putere și o închid. Zdrang! Moment de cotitură: Brusc îmi dau seama că m-am blocat în baie!

Moamă ce conspirație! Sper că Ponta e fericit acum! Îmi rotesc privirea în jur și pentru prima dată conștientiez că e extrem de mic locul în care mă aflu. N-am nicio șansă să escaladez. Și dacă o fac mă murdăresc tot de praf. No way, Jose! Caut soluții. Eram dispus să renunț la orgoliu cum renunță Ponta la titlul de doctor și preferam oricând să vină blonda de la TVR să-mi deschidă ușa și să râdă, decât să se facă mișto de mine-n redacție juma’ de an. Și oricum, mi se părea cam penibiluț să-mi sun un coleg să-i zic Bă, hai te rog și deschide-mi ușa la baie că m-am blocat în ea. De bună voie.

Pfuai de puii mei! Cum ies? Că dacă-l sun pe Darian nu-mi răspunde! Ieri când l-am sunat să-mi ia încă ceva de la magazin nu mi-a răspuns. Zici c-o fo’ femeie într-o altă viață! Numărul lui Ovi nu-l am… Știu! O sun pe Corina! Ăăăă… n-o mai sun pe Corina. Are alt număr. Revenim la Darian.

Apăs dial. Se conectează greu, ca-n filmele alea horror proaste. Sună. Evrika! A răspuns!

- Auzi, îs io. Marian. Vii te rog să-mi deschizi ușa la baie? Că m-am blocat…

- Vin imediat.

Într-un minut se aude ușa principală dată de perete, mă întreabă unde-s și răspund că cred că-s în a doua, pune mâna pe clanță, apasă, trage și se uita mirat la mine:

- No, ce-o fost așa greu?

- N-am clanță pe partea asta, nu vezi? M-am închis singur… adică am tras de țânburuș semi conștient.

- Aha. Un mod original de a-ți petrece ultimele minute în regimul lui Băse.

- …

2 Comments

    • Mersi, dar le am. Nu ai mai auzit niciodată sintagma “platfus la fund?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *