0

Dihania roșie, povestea vieții mele

Când am fost mic, am făcut numai tâmpenii. Nu multe, dar suficiente încât să am ce povesti și destul de nasoale încât să-mi amintesc zilnic de ele. Că-s plin de cicatrici.

Cea mai vie mi-e în cap scena în care m-am dat peste cap cu bicicleta. Dap. M-am dat cu ea peste cap. Ați citit bine. Și nu, n-am aterizat tocmai favorabil. :D

Să tot fi avut vreo 7-8 ani când am învățat să merg pe bicicletă. Aveam un Pegas roșu, de colecție, așa de fain că tot neamul se mândrea cu el.

sursa: okazii.ro

Ziua când am învățat să merg pe roșia asta a fost printre cele mai fericite. Și pentru tata a fost fericită că a scăpat de durerile de spate de la cât s-a aplecat să mă țină de scaun. Când nu mă ținea, jbang! Mă împrăștiam! :D

Când am făcut acrobația despre care vreau să vă zic, nu eram foarte experimentat. Aveam permisul de maxim o lună și eram al dracului de vitezoman. Și viteaz, că ăsta e un detaliu foarte important. Eram la bunici și am primit învoire de la mama să merg cu bicicleta pe drum. Acolo, pliiin de prieteni și foști colegi de la grădiniță care trebuiau impresionați cu orice preț.

Și așa, ca să le demonstrez că mintea mea a fost antrenată la școli înalte de la oraș, cu gândul să le explic cât de tare merge dihania roșie, îmi pușcă cea mai gravă idee evăr! Pentru că de mic credeam în puterea exemplului, am luat decizia de a mă sui în vârful dealului care cobora în sat și care forma o pantă cu înclinație de peste 30%. Decât peste 30%. Repet: aveam în jur de  8 ani și nu dețineam experință într-ale biciclitului!

După minute bune, am ajuns în vârful dealului cu pricina, și fără să clipesc am încălecat șaua dihaniei și m-am avântat spre în jos! În 5 secunde deja zburam iute ca gândul și ca vântul și eram atât de emoționat încât mi-am amintit că eu nu știu cum să pun frână!!! Moment în care am strâns ghidonul în mâini cât am putut ca să n-o ia la stânga sau la dreapta și când credeam că am rezolvat situația de criză a venit momentul X în viața mea.

Fratele celui mai bun prieten al meu de atunci, mai mare ca noi cu 3-4 ani și cu care nu mă suportam, a speculat momentul și mi-a ieșit în față! Când l-am văzut, a fost ceva secvențial pentru că drumul era de țară și mă hurducăia :D bine și ca să nu intru-n el din plin, am tras dreapta. Bad move. Datorită legilor fizicii bicicleta s-a oprit brusc șiiiii am plonjat peste ghidon mai ceva ca Batman peste pervazul clădirilor! Nici acum nu realizez cum Doamne feri m-am gândit să-mi pun mâinile la cap, în timp ce zburam! Prin urmare mi-am spart coatele la propriu, iar mama, pentru că nu avea niciun fel de dezinfectant mai blând, ci doar spirt medicinal, de ăla albastru, a folosit… spirtul. Am leșinat. Story of my life. :D

Nu m-am mai dat de muuult pe bicicletă. Am avut una mișto care mă făcea o autoritate în fața blocului, cu 21 de viteze și suspensii, pe care mi-au furat-o când eram prin clasa a 9- a și de atunci nu mi-am mai luat alta, că io-s fidel până la ultimul șurub! :D Problema e că mâine particip la un evemiment pe două roți, care se desfășoară prin Cluj, și sper să nu repet faza aia cu dihania roșie. :D Ideea e că o să fac terapie și o să-mi înfrâng alături de Chinezu frica de a tranzita orașul pe bicicletă!

Lumea se strânge pe la ora 14.00, în fața Raiffeisen Bank din Piața Unirii. Deseară o să mă rog la injerel să nu mă fac de mândra minune pe YouTube. :D

- Injer injerelul meu, nu mă fă cascadorel…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *