2

Economie de subzistență în regim creativ. Trei exemple

Am fost, suntem și vom fi inventivi, creativi și economiști. Nimeni nu ne poate lua asta! Mereu vom inventa ceva nou în materie de orice offline sau online, mereu ne vom adapta în locuri unde alții nu pot, mereu vom reuși să facem economie.

Da. Economie. Nu mă refer la aia ce-o face Mugur Isărescu, ci la aia din curtea fiecărui mallitor de rând. O vom numi economie de subzistență în regim creativ.

Trei exemple.

1. Anul 2006. Eu și încă 3 tipi ne mutăm în chirie. Apartamentul era praștie, dar ieftin. Printre lipsuri se numărau și rândurile de chit de la geamuri. Era toamnă și vântul sufla într-o veselie printre sticlă și rame. Bani n-aveam decât pentru chefuri așa că ne-am uitat în jur și am găsit soluția: banda izolatoare. Sumă economisită: echivalentul a 30 de zile de beție continuă.

2. Anul 2012. Cablul multifuncțional al telefonului, pe care am dat PIB-ul Somaliei, crapă la capătul cu funcție de USB. Am bani dar nu vreau să-mi iau altul. Mă mai ține mult și bine dacă-l lipesc roată cu ceva. Mă uit în jur și găsesc o soluție: scotch de lipit. Suma economisită: cel puțin un pachet de țigări dacă aș fi luat unul contrafăcut. Și aș fi luat.

3. Anul 2012. Aflându-mă în curtea Direcției de Sănătate Publică după ce am fost îndrumat s-o iau prin spatele clădirii către camera 1B, un cadelabru inedit de exterior îmi atrage atenția. Avea forma unei sticle de apă la 5 litri cu fundul tăiat. Mă dau mai aproape.

Chiar era o sticlă de apă la 5 litri cu fundul tăiat. Suma economisită de managerul instituției: bănuiesc că cel puțin un salariu minim pe economie pentru că trebuia schimbat tot sistemul.

Creativi, inventivi și economiști. Ăștia suntem noi, cei pe care-i blamează Vestul. Dacă ne dau nemții Grecia pe mână putem face minuni cu ea. Prima minune cu rezultate economice notabile ar fi instituirea unui program de lucru de 8/12 ore fără pauză de caniculă, doar de masă, pe salariul minim din România. Inventăm noi ceva creativ care să-i motiveze.

2 Comments

  1. ba eu am doua cabluri de laptop si unul de telefon reparate de mine. Cu Su in casa nu imi permit sa cumpar altele :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *