4

Evoluția rețelelor de socializare

La mine la lucru, ca probabil în toate întreprinderile mici, mari sau mijlocii, se fumează într-un loc special amenajat. Nu, nu e cimitirul. E Fumoarul, un fel de dozator TEC.

Acolo ne adunăm în fiecare dimineață cu ochii înterdeschiși că-s umflați de somn, cu o cana plină de cafea și plămâni aerisiți care devin intoxicați în următoarele 5 minnute. Noi știm că nu-i bun fumul de țigară dar asta nu ne împiedică să ne îngrămădim. Spațiul e despărțit de cei drepți print-o ușă cu geam iar diferența între afumătoarea bunicii și fumoar o fac râsetele isterice.

În contextul ăsta poți să te dai cu ce parfum vrea nasul tău fin că tot degeaba. Mirosul de țigară îl va învinge și pe boss dă boss Hugo boss și te va urmări toată ziua. Da cu toate astea nu poți renunța la obicei. Io-i zic la procesul ăsta socializare afumată, adică relațiile dintre noi nu se strică în sensul că nu se alterează.

E tot un fel de rețea de socializare. Dar nu prima rețea de socializare. Ea e un model, derivat cel mai probabil de la bordel. Bordelul a fost mai mult ca sigur prima rețea de acest gen, deși clientul socializa numai cu matroana în sensul că la camera 6 e ocupat? Iar de aici trecem prin modelul crâșmă, agreat tot de bărbați. Așa a fost inventat #crâșmeet-ul, strămoșul lui #beertweetmeet.

În România cel mai cunoscut este modelul coadă de socializare unde fiecare avea un follower și un following. A fost bine cunoscut înainte de 1989, probabil cel mai altruist mediu și cu siguranță mai mult decât matrimonial. La #coadălapâine s-au legat prietenii, relații de toate felurile sau divorțuri.

Apoi Nea Nelu a făcut un #TVRtweetmeet și de atunci nimic n-a mai fost la fel. :D

4 Comments

  1. Poate fi si involutia, depinde de relatiile pe care le-au avut ai tai pe vremea aia, adica ai crescut cu brifcor sau cu pepsi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *