6

Farmville în viața reală

Din primii 7 ani din viață, 4 i-am tărăgănat pe la bunici 24 de ore din 24. Bunicii din partea mamei. Am crescut între vaci, oi, găini, porci, fructe și legume uber-bio.

Bunicii s-au dus, și odată cu ei și toate cele de mai sus. Dar nu și amintirile care mă năpădesc de fiecare dată când văd o grădină îngrijită, o turmă de oi sau boi de tracțiune. Probabil că ăia au fost cei mai frumoși ani din viața mea, nu cei din liceu sau din facultate. Atunci m-am format ca om, mă rog, m-au format alții și-mi place să cred că sunt oglinda lor. :)

Surprinzător sau nu, în 2011, unii încă mai au grădini și mai cresc animale de care se ocupă zilnic, adică le dau apă și mâncare de cel puțin 2 ori pe zi.

Astăzi și ieri, după ceva vreme, am fost nevoit să “potolesc animalele” pentru că stâlpul casei era plecat cu alte treburi. În loc să mă scârbesc de cocină și de cotețul găinilor, am devenit melancolic.

say hello to my little friends :D

unele-s găurite, la fel cum e și-n blogosferă

vă las să vă imaginați cum miroase sub vie :)

pentru toate fetele :D

clar e o ALUNĂ! :D

și un apus de soare văzut dintre roșii bio :)

Pozele sunt surprinse ieri, când cred ca am avut de a face cu ultima zi de vară, că asta de azi… a fost și încă e a dracului de friguroasă.

6 Comments

  1. faina postare….!! imi place de numa !!! iar comm de sub poze…imi aduce aminte de marian cel din clasa a 4-a!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *