0

Garda de Media, un proiect care mă va lăsa fără prieteni în presă

Am multe defecte. O parte mi le cunosc, o parte fie nu vreau să le ştiu, fie nu le conştientizez. Nu ştiu dacă a lucra în presă e un defect, dar şi dacă e, nu-mi pasă pentru că îmi place al dracului de mult ceea ce fac. :) Îmi place mass media şi deocamdată, probabil până mă maturizez, în lumea mea utopică toată lumea face presă ca la carte. Într-o zi poate o să-mi revin.

În lumea reală însă, unde adesea mă trezesc ŞOCAT, presa nu e aşa cum aş vrea eu să fie. Spre exemplu imparţială, că obiectivă n-are cum. Pentru că-mi place, încerc să-i spun să nu mai stea cocoşată, să nu se mai culce cu unu şi cu altul, să meargă la controale oftalmologice sau să nu mintă. Şi-i spun aici pe blog, după cum bine aţi luat la cunoştinţă. Tot sper că poate poate ceva s-o schimba în bine după ce trag de mânecă. Practic sunt omul din presă care-i haterul presei!

De aia n-am eu prieteni în rândul jurnaliştilor! De azi, ziua fatidică din februarie cu numărul 29, cred că n-o să am nici câţi am avut până acum pentru că alături de musiu Andrei “Iubesc Muzeul Farmaciei” Aroneţ, dau la apă 2.0 Garda de Media! :D

Putem spune că e un proiect mai vechi iniţiat de Andrei, în care am fost cooptat şi impins de la spate chiar de el, de undeva din mijlocul anului trecut. Ne-am mişcat greu şi ne-am hotărât să-i dăm drumu pe la amiză. Azi pe la amiază!

Ce se va întâmpla acolo nu cred că-i greu de înţeles. :P Cam ce se întâmplă în secţiunea de aici numită Varză a la Romanian Press, sper eu cu mai mult haz şi mai multe informaţii din categotia “aşa da” pentru studenţii la jurna.

Deocamdată e pe sistem Facebook, dar va fi şi pe www!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *