3

Guest post: Un altfel de viciu sub atentă observație

La facultatea mea, al cărei master îl urmez și pe care aș numi-o precum Zicu a caracterizat-o, facem chestii și cam atât. Nimic notabil dar în mare aproximativ toată activitatea se rezumă la scris, ca să înțelegeți de ce-i boooring pentru mine care sufăr de logoree și mai nou tweetoree. Am momente când refuz să fac proiecte ce implică scrisul din varii motive care se împart în două mari categorii: ori e deplasată cererea, ori e infantilă. Dar e ok dacă mergem pe principiul că nu toate-s pe placul impozitatului.

Amu că tot o fost sesiunea am zis să trag linie, în sensul că să rememorez și să văd cu ce am rămas după primul semestru, în afară de gândurile negre ce mi-au indus în eroare liberul arbitru. Mno printre altele am reținut ce-a scris Ada, care mi-e colegă decât! prin vreo trei locuri dintre care menționăm radio și facultă. No, în cadrul înaltelor studii superioare ce le urmăm ea a conceput și finalizat un proiect-compunere în care era inclus și fragmentul de mai jos în care și-a analizat atent prietenul-iubit-logodnic-etc. Cel mai probabil la așternut în word din lipsă de ocupație, dar e păcat să rămână anonim. :D

Așadar și prin urmare dragă audiență, o lectură ușoară de duminică. :)

E supărat. Buza de jos îi stă puțin lăsată, de la nervi. Face ochii mici, că nu se mai poate concentra. Calculatorul e de vină. Își mișcă degetele mai repede decât a făcut-o vreodată. Își drege vocea și se pregătește. Îl mănâncă nasul și încearcă să se scarpine, dar nu poate, că are mâinile ocupate. Așa că preferă să strâmbe din nasul deja transpirat.

Se încruntă, și ridurile precoce de pe frunte se strâng ca un acordeon. Acum s-a luminat la față și am auzit un Yes! înfundat. S-a auzit și sunetul brățării de pe mână, care s-a zdruncinat de fericire. Iar își roade buzele roși ca focul… și îi spun de fiecare dată. Păcat de ele. Ochii i se mișcă ca două mărgele care aleargă cu privirea un punct pe monitor. Nici măcar nu clipește.

Câteodată am impresia că nici nu suflă, dar mă liniștesc când mai aud un oftat sau o expirație puternică și tristă în același timp. Acum e senin, acum se încruntă. La fiecare reușită scutură pumnul în semn de victorie și își umezește buzele roși. Se lasă pe spate, în semn de protest. Noroc că are scaun ergonomic, că altfel ar fi rupt câteva sute până acum.

Își arată dinții și lasă capul pe spate, semn că iar nu i-a ieșit cum a vrut el. E încordat din tot corpul, se balansează și își atinge părul, ca nu cumva vreo picătură de transpirație să îi fi stricat freza. Dă din picioare, se fâțâie în scaun. Mușchii i se contractă cu fiecare mișcare rapidă a degetelor. Sunt sigură că la final va avea din nou bătături la degetele mari. Râde satisfăcut că e superior și se lasă pe spate, ca un șmecher.

Îi sună telefonul, însă nu se grăbește să răspundă. Are treburi mai importante de făcut. Răspunde, într-un final, și mai mult râde, decât să vorbească. Închide. Se încrunta din nou și își trage o palmă peste picior. Apasă pe butoane cu toată forța pe care o are în degete. În sfârșit, răsuflă ușurat și spune:

-          Grasule, iar l-am bătut pe Cristi la Fifa!

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *