1

Indicatori de performanţă: inovaţia şi aplicabilitatea. Nu toceala.

Cu articolul de ieri, în care criticam premierile post bacalaureat la care s-au înhămat autorităţile locale şi nu numai, am generat o discuţie care puţin a deviat de la subiect. Toată lumea a luat în calcul nota obţinută, şi a explicat cum face ea dovada unei performanţe care trebuie premiată şi recunoscută de voce cu autoritate.

Rămân la ideea mea. Plus că nota, şi asta o ştim toţi, oglindeşte realitatea în 1% din cazuri. Astăzi am primit un text de la o agenţie de PR locală, care a fost mai mult decât binevenit în inbox pentru că se pliază extrem de bine pe ideea mea de performanţă. Are în centru tot o premiere, dar de data asta după alte criterii, care validează competenţa premianţilor, mai ales că juriul care i-a ales a fost compus din  cercetători în domeniu IT, din toată lumea. Au fost invitaţi la Cluj şi pentru a lua parte la conferinţa Knowledge Engineering: Principles and Techiques Conference. Pe scurt KEPT  2011 şi informaţii găsiţi aici.

Să revenim la textul despre care vorbeam mai sus:

Iniţiativele academice în domeniul cercetării, precum şi studenţii cu rezultate remarcabile în domeniul tehnologiei informaţiei, beneficiază de sprijinul ISDC, companie europeană de servicii şi soluţii IT cu propriul centru tehnologic la Cluj.

ISDC îi premiază astăzi, 13 iulie, pe studenţii cu cele mai bune lucrări de licenţă care au absolvit specializări cu profil IT, atât în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, cât şi al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca.

Astfel, Sergiu Valentin Bucur, absolvent al UBB, este premiat pentru lucrarea „Real-Time Rendering on Mobile Platforms Using OpenGL ES”. Doris Radu, absolventă UTCN, primeşte un premiu pentru licenţa cu tema “Solutie de business intelligence pentru UTCN”. Cele două lucrări au fost alese datorită caracterului lor inovator prin explorarea unor tehnologii de ultimă ora, a modului în care au fost structurate şi prezentate şi a muncii în echipă.

Cei doi câştigători vor primi câte un Kindle şi un gift-card pentru a-şi achizitiona cărţi online, dar şi invitaţia de a vizita noul iLAB, centrul de inovare şi cercetare al companiei.

Ei bine, mi se pare o performanţă să nu ai nota 10, dar să fii privit cu încredere de un juriu competent format din străini, şi recunoscut de o companie bine văzută pe piaţă. Şi mă scuzaţi, dar asta însemnă investiţie, nu premiere. La fel putea face şi ministerul educaţiei precum şi autorităţile locale. Să-i ajute să-şi continue studiile şi apoi să-i plaseze în câmpul muncii, nu să se folosească de ei să dea bine în presă. Că de teoreticieni cu nasul pe sus îs pline şi băncile şcolilor, şi registrul de şomeri. iPad-urile, diplomele şi medaliile sunt la fel de efemere ca floarea aia din Micul Prinţ. 

Felicitările mele celor de la ISDC, care se implică activ în mediul educaţional şi care ştiu sigur că are parteneriate cu organizaţii studenţeşti precum OSUT sau AIESEC. Fără astfel de mişcări, nu prea văd dezvoltare durabilă, aşa cum vrea politicul nostru.

P.S. Printre criteriile care au stat la baza selecţiei lucrărilor se numără inovaţia şi aplicabilitatea. Nu toceala.

One Comment

  1. într-adevăr acesta este un sistem sănătos, care cu siguranţă nu are cum să ducă decât la performanţă, doar că aşa ceva nu se poate aplica la finele liceului, cel puţin până nu se schimbă ceva în sistemul de învăţământ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *