4

Jurnalisti ft. Bloggeri

Cred că a trecut suficient timp încât să pot scrie despre un subiect de care la un moment dat m-am ataşat într-un mod cât se poate de subiectiv. Urmează un articol lung.

Şi aici fac referire la Jurnalişti vs. Bloggeri, subiect adus în prim plan la ON OFF 3 by TVdecei și care a ţinut capul de afiş al discuţiilor din ambele tabere în ultima vreme. Se zice că evenimentul este impropriu denumit pentru că versus-ul ăla n-are nicio relevanţă şi niciun suport real, din simplul motiv că nu ar exista un conflict între jurnalişti şi bloggeri. Cel mult un război dus de exponenţi ai celor două lumi, între ei, de plictiseală sau de trafic cu unici. Să zicem că aşa o fi. Dacă există un conflict, mai mult ca sigur el a avut originea în faptul că jurnaliştii iau texte de la bloggeri şi se semnează pe ele ca şi cum le-ar fi plămădit ei. “De ce?” ar fi, şi chiar e, o întrebare retorică care are ca răspuns sec: pentru că jurnaliştii îi desconsideră pe amărâţi. Am observat asta şi la evenimentul de vineri de la City Plaza.

Nişte bloggeri vorbeau, nişte jurnalişti din rândul sexului slab şi frumos chicoteau în semn de respect faţă de cel care avea cuvântul. Când un jurnalist, sau mai bine zis când şeful a ieşit la prezentare, în spate s-a făcut linişte, s-a scos aparatul şi s-a făcut o pozică, apoi toată lumea a plecat. A fost ca la o conferinţă normală, doar că n-a fost păpica.

Ca să subliniez importanţa a ceea ce am experimentat, a fost primul eveniment de genul ăsta, generat de online, la care eu am scos agenda şi pixul ca să notez cum şi ce se spune despre subiect. Totul a fost perfect. Au fost dezbateri mai aprinse sau deloc aprinse, remarci seci, vorbitori buni şi mai puţin buni care nu au pregătit nimic pentru a-şi onora anajamentul până la capăt. Motiv pentru care am reţinut prezentările lui Adi Hădean, Liviu Alexa, Lorand Minyo, Mihnea Măruţă şi Groparu.

Aş pleca de la premisa că ştiţi deja ce s-a vorbit despre prezentările celor desemnaţi să facă aşa ceva, dar un ceva jurnalistic mă face să vă spun pe scurt cu ce am rămas eu după discursurile celor amintiţi mai sus pentru a fi sigur că dezbatem aceleaşi chestii.

De la Adi Hădean am reţinut că nici boggerii, nici jurnaliştii nu ar trebui să se supună aceloraşi rogori. Discutabil. Liviu m-a surprins şi nu mă aşteptam la asta. A făcut o paralelă reuşită între bloggeri ca jucători ai Barcelonei şi jurnaliști ca legitimaţi la Real Madrid. Nu mă am cu fotbalul, dar am înţeles că pentru el o cobinaţie între cele două ar genera jucătorul lui Manchester United, un hibrid reuşit între jurnalist şi blogger. Tot de la el am reţinut că fără marketing nu mai poţi să creşti, ceea ce nu contest, dar nici nu aprob, doar aştept rezultate. În 6 luni a zis că le are.

Lorand ştiam ce va prezenta, am mai purtat discuţiile astea cu el şi nu cred că trebuie să fii savant ca să înţelegi că are toate argumentele să spună că video este viitorul şi că textul nu mai vinde. După cum mă aşteptam jurnaliştii au fost cei care au vociferat cel mai mult la partea asta a ON OFF 3, ca în final să declare public, din respect, că s-au plictisit. Mihnea Măruţă mi-a atras atenţia cu matematica. Eu am înţeles ce a vrut să spună, dar nu vă pot explica aşa că vă arăt calea spre prezentarea lui, unde veţi mai găsi şi altele, şi care este aici.

Am reţinut că Mihnea are o problemă cu nişte comentarii, la fel cum are şi Rareş Bogdan. Primul a revenit în mass media locală cu Ora de Cluj şi al doilea e deja de ceva vreme aici cu Ziua de Cluj care va deveni încet încet o publicaţie ca noaptea. Probabil de aia nici numărul de IP-iri pe care le are Clujul nu e direct proporţional cu numărul de accesări pe ziuadecj.ro.

Ei bine, amândoi se întrebau de ce ar da drumul la comentarii pe platformele mai sus menţionate. Dacă un comentariu poate strica munca de câteva zile a lui Xulescu din redacţie?

Mno… bun. Să trecem acum la chestii concrete şi concludente. La final nu m-a răbdat scaunul şi m-am ridicat să trag nişte liniuţe. Nişte conlcuzii cu argumente. Unii zic că le-a plăcut, alţii nu.

  • Aşadar, jurnaliştii old school (repet Tibi F, nu e nimic peiorartiv aici) nu înţeleg internetul şi nici nu dau semne că ar vrea să o facă. În momentul în care spui că în 2011 te mai gândeşti dacă să dai sau nu drumul comentariilor pe site şi-mi aduci pentru asta ca argument comentariul ăla care poate distruge munca jurnalistului care a lucrat câteva zile pentru articol… dă-mi voie să mă întreb despre cât de bine a fost documentat materialul în cazul în care poate fi dat de pereţi aşa uşor.
  • Clujenii nu citesc presa scrisă, televizată sau online pentru că nu au ce. Presa online, la fel ca şi sora ei mai mare care apare pe print, suferă de un handicap sever care se traduce prin probleme serioase de conținut. Asta poate fi un posibil raspuns, plauzibil de altfel, pentru întrebarea lui Rareş Bogdan ca se întreba treaba aia cu IP-urile de mai sus. Iar ăsta un exemplu găitor din ograda sa:

"Foame mare" a fost scos din titlu după multiple sesizări, chiar eu am sunat în redacţie, dar omul de pe online n-a scos ce trebuie și din link. Eu am observat asta. E puțin cam jignitor titlul.

Cum să pui așa ceva în titlu? Sau în corpul știrii? Din nou știu sigur că omul de online a sfeclit-o, nu reporterul.

  • Probabil că sângele apă nu se face, dar se face subiect de ştiri. Publicul vrea sânge spun oamenii din presă. Şi ei le dau oamenilor ce cer, nu-i privează de nimic. Doar de chestii deştepte şi care fac cu adevărat obiectul unei ştiri. Voi spune de câte ori voi avea ocazia: publicul poate fi educat, doar că presa şi-a pierdut fix funcţia educativă. Patronii sau redactorii cu funcții se plâng că nu au ce angaja, că-s varză studenții, dar nu se gândesc o clipă că forța de muncă a crescut cu tâmpeniile lor din ziare, care vrem nu vrem au fost modele de urmat pentru cei aflați prin amfiteatrele facultăților.
  • Am stabilit deja că jurnaliştii nu înţeleg internetul, dar ca să facem totul şi mai interesant spun că ei  încă n-au înţeles că brandul personal vinde. În 2011, după cum Liviu spune că ai nevoie de marketing, la fel vin şi eu şi spun că ai nevoie de o vedetă, două, trei, care să-ţi vândă ziarul. Notorietatea vinde. Bloggeri vând datorită notorietăţii, a brandului personal. Ziceți-mi un nume de jurnalist de la un ziar. Un nume sonor. Exact.

Bloggeri înţeleg internetul, poate nu bit cu bit dar o fac mai bine ca jurnaliştii. Bun. Am înţeles ulterior că versus-ul dintre jurnalişti şi bloggeri nu există, e doar o problemă falsă şi că unii dintre noi sunt bolnavi închipuiţi. Fie. Caz în care ceva lipseşte din combinaţie.

Propun ca “vs” să fie schimbat cu “ft”. Adică Jurnalişti ft. Bloggeri. O să folosesc un limbaj explicit pentru a face înţeleasă schimbarea. Repet, am băgat la cap. Nu există conflict între presă şi bloggeri. Dar nici colaborare nu e. Vreau să spun că decât să batem apa-n piua mai bine ne-am pune la o masă la un interval de timp anume şi să dezbatem ce a mers bine şi ce nu atât în presă cât şi în blogging. Dacă tot ne ciupim de funduri măcar să o facem constructiv, să crească şi presa locală, şi comunitatea online. Un fel de schimb de experiență. Clujul a dat atâtea nume mari în presă și tare mi-e că asta nu se ma mai întâmpla în ritmul actual. Cred cu tărie că cele două s-ar putea completa în aşa fel încât să fie totul aproape ireproşabil. Pentru că dacă presa e câinele de pază al democraţiei, atunci Social Media e ciuaua care-l trage de coadă când  o ia razna.

Sunt curios câţi din presă ar spune da unei astfel de propuneri, deşi am o estimare, mânat fiind de comoditatea din redacții.

Până una alta realitatea e cea descrisă de către Radu, motiv pentru care l-am și sunat să-l felicit pentru cât de bine a interpretat radiografia.

Și aș mai fi avut de zis, dar poate altă dată.



4 Comments

    • Sunt de acord cu tine. Mutarea m-a bucurat, rămâne să vedem cum gestionăm ce avem.

  1. Citez din Hurducas: “mai bine ne-am pune la o masă la un interval de timp anume şi să dezbatem ce a mers bine şi ce nu atât în presă cât şi în blogging”. Ideea e buna, la treaba !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *