5

Marele Eșec. Un fel de Marea Depresie și Marea Schismă

De ieri, de când s-au afișat primele note la examenul de bacalaureat sau examenul maturității după cum am văzut că-i mai spune, nu mai este liniște. Deloc. Timeline-ul din Twitter și feed-ul din Facebook sunt pline de reacții care iau în balon rata istorică de promovare a celor ce se vor absolvenți de clasa a 12-a.

De imediat 48 de ore bloggerii-și dau cu părerea despre cine-i vinovat, despre părinți, copii, ministerul de resort, Băsescu. Boc nu e în inimile nimănui când se vorbește despre Marele Eșec. Clar suferă.

Din punctul meu de vedere toți suntem vinovați, într-o mare sau mică măsură, pentru că împreună alcătuim societatea asta defectă. E un lanț, nu neapărat trofic, de zale cârpite și slăbite de către prea mulți factori care l-au oxidat și i-au adus rugină timp de 20 de ani.

Ce tot dăm atâta în ei că au copiat? Care-i primul care jură cu mâna pe DEX că nu a tras cu ochiul la copiuță în timpul școlii? Tot trișat se cheamă, nu contează clasa în care ai fost, te-a ajutat să te apropii de  finalul celor 12 clase. Care-i prima întrebare care se aude în curtea școlilor care au găzduit probe la BAC? Ai putut să copiezi sau ai știut? Câteva întrebări retorice.

Și totuși, parcă în anii în care presa își exercita rolul menționat în literatura de specialitate, acela de a informa și educa, rezultatele erau altele. Cel puțin așa mi le amintesc eu.

Soră-mea va da BAC-ul în 3 ani. E cam tocilară, nu seamănă cu mine care am avut și alte preocupări. Până atunci regulile se vor mai schimba de cel puțin 3 ori.

Vinovat va fi ministrul de atunci. Rezultatele vor fi cele mai dezastruoase din ultimii 23 de ani. Apple va avea pe piață iPhone 9, elevi-l vor avea în buzunar, profesorii nu si-l vor putea permite. Copiii nu vor citi nici măcar rezumatele cărților prevăzute în programa școlară. Părinții vor face scandal că odraslele lor nu au luat BAC-ul deși au investit în meditații. Noi ne vom da cu părerea pe bloguri și le vom explica și lor cum a fost pe vremea noastră.

Gradul de ipocrizie va fi același sau mare mare.

Sursele foto: din arhiva personală, adunată de pe net


5 Comments

  1. Nu tot timpul trebuie sa avem un mesaj.
    Pot traduce articolul in modul urmator : 2011 = 2014 .

    Cat despre postarea ta de pe google plus, este interesant sa postezi pe bloguri, dar parca de cand stau de twitter nu prea mai imi vine sa stau sa comentez

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *