4

Marele Teatru Politic Român

Uitându-mă prin arhiva mea de poze care surprind te miri ce, am dat peste două (personaje) care mi-au amintit că (iar) avem agitație pe scenele Marelui Teatru Politic Român. Atât pe Victoria’s Szecret cât și pe Cotroceni.

După ce am avut asumări, moțiuni și sesizări de ne-au ieșit pe print, radio, tv, online și ochi, acu’ avem alianțe. Ba se aliază PSD cu PC, ba defapt n-am înțeles noi bine că ăsția erau deja împreună și că s-avem pardon că PNL + PSD = LOVE! Ete.. situația asta ambiguă era valabilă până ieri. Că de ieri PNL s-a luat de braț cu PC și l-au determinat pe PSD să vrea și el. Împreună vor să facă o opoziție pe care PDL  să n-o poată refuza. Cam asta am înțeles io, care-s apolitic și toată ziua citesc despre ei, da’ n-are rost să dezbatem asta. Ce-au înțeles mallitorii de rând și mai ales cum au exprimat ei ce-au înțeles e mult mai de preț. Exact ca-n reclamă.

Pozele-s făcute de mine prin cart. Crigorescu în timpul alegerilor prezidențiale din 2009. Atunci când n-am putut io să votez în primul tur pentru că secțiile de vot pentru studenții din Cluj le numărai pe degetele de la o mână atinsă de drujbă! Da’ oricum, îs grăitoare și actuale.

și n-au scăpat.

și

...numa' să dau jos guvernu'!

Prima a stat săptămâni bune pe fosta stație RATUC de lângă Profi și n-a șters-o nimeni, cum era normal, iar a doua pe un tablou electric de pe str. Donath.

Dacă n-am una și cu Geoană, o să fiu acuzat că-s de partea lor? A PeSeDeilor?

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *