8

Mărţişorul, 8.000 de ani de schimbări

După ce am vorbit despre Dragobete, etnologul Panfil Bilţ mi-a promis că-mi va povesti şi despre Mărţisor. N-am uitat şi aseară am luat legătura cu el. N-am avut timp să public nimic până acum, dar sper că va fi o lectură plăcută pentru voi. Cu siguranţă unele chestii vi se vor părea interesante. Eu mă declar fascinat de folclorul nostru. :)

În primul rând Mărţişorul este o sărbătoare prag pentru că se trece dintr-un anotimp într-altul şi atunci se fac tot felul de acte ritualice, ceremoniale pentru ca această trecere să se facă sub cele mai bune auspicii. De aici a pornit Mărţişorul care are acum în jur de 8.000 de ani. Nu cred că este un secret pentru nimeni că este un simbol al primăverii, al dragostei şi nu numai.

Mărţişorul se punea la pomul fructifer ceea ce înseamna că are o pronunţată funcţie de cult de fertilitate, dar înglobează şi altele de natură apotropaică pentru că fetele, ca să nu se lege vrăjuri de ele, se duceau şi-l aruncau pe mărţişor acolo unde se întorcea apa-ndărăt. Este considerat şi simbol al dragostei pentru că era dăruit reciproc, adică de către fete flăcăilor şi de către flăcăi fetelor. Dar nu numai atât. Acest gest în Maramureş şi în alte zone ale ţării era însoţit de dăruiri reciproce: fata îi dădea o pălărie flăcăului, flăcăul îi dădea fetei o furcă de tors frumos ornată. În Maramureş spre exemplu există încă foarte multe furci de acest fel, foarte frumos ornate, pentru că obiectul oferit ca dar trebuia să fie foarte încărcat din punct de vedere artistic.

Pentru a marca cum se cuvine o sărbătoare atât de importantă în lumea satului, băieţii şi fetele organizau petreceri, asemeni vergelurilor. Până la ora 12.00 fiecare se ducea cu perechea şi dansa, juca. După 12.00 fetele desfăceau coşercile, cum se numesc dincoace de Gutâi şi straiţe, cum se numesc dincolo. Le desfăceau şi scoteau din ele mâncărurile şi mâncau. Aceste petreceri, în fapt, erau nişte ofrande rituale care aveau ca scop îmbunarea unor divinităţi pentru bunul mers al vieţii şi al activităţilor gospodăreşti de peste an. La fel şi darurile. Şi ele aveau aceeaşi menire. Darul în sine avea o încărcătura magică şi nu era numai o legătură sentimentală între cei doi care se dăruiesc unul altuia, ci si o ofrandă adusă unor zeităţi care trebuia să aibe grijă că totul merge bine pentru cel care dăruia şi cel care primea.

Acum vorbim despre cum se făcea mărţişorul, când, cum, unde se purta şi de cine. Cel mai vechi mărţişor, după cercetările interlocutorului meu, erau cele din fire de lână care aveau canafi la capăt, de regulă din două culori care aveau o simbolistică. Dacă vă mai amintiţi de la Dragobete, roşu este culoarea sângelui iar culoarea albă este culoarea purităţii. În unele sate se folosea şi culoarea verde care de asemenea are o foarte mare importanţă în lumea arhaică pentru că semnifica speranţa.

Mărţisorul avea şi o funcţie socială pentru că diferenţia clasele sociale. Cei bogaţi întotdeauna adăugau la canafi  monede de aur şi de argint care la rândul lor simbolizau bogăţie, respectiv puritate. Argintul, după cum aţi văzut în filmele hollywoodiene cu vampiri româneşti, însemna puritate şi după cum bine (nu) ştim şi din descântecele străbune:

Să rămâie curat, luminat ca arjintu strecurat

Era deci etalonul purităţii. Sigur, cei care nu erau avuţi şi nu-şi permiteau multe lucruri lumeşti, foloseau doar o monedă de argint. Multe familii păstrau această monedă de argint găurită şi o transmiteau din generaţie în generaţie. Bănuţul nu se folosea însă doar la mărţişor, ci se făcea uz de el şi la marile sărbători. De pe el se spălau ritualic membrii familiei. Se aducea apă neîncepută, se punea banul şi se spălau de regulă înainte de răsăritul soarelui.

Pe lângă mărţişorul din lână despre care am vorbit mai devreme, se mai făceau şi altele, din materie vegetală spre exemplu. Dacă ieşeau din zăpadă în timp util, ghioceii dar şi alte plante cu puteri magice deveneau mărţişoare. Bărbănocul era una dintre florile foarte folosite.

Obiceiul de purtare al mărţişorului era diferit, de la regiune la regiune, de la sat la sat. Se purta o zi, o săptămână, o lună sau chiar până când înflorea primul copac. De obicei acesta era porumbelul care se şi pricopsea cu mărţişorul, dacă purtorul dorea, dacă nu atunci îi revenea unui cireş, măr, păr etc. Astfel se credea că rodul este stimulat şi va fi mai bogat.

Mărţişorul era purtat de toţi componenţii familiei, cu precădere de către femei dar şi de către fete şi feciori. Băieţii îl purtau la pălărie, în timp ce fetele îl purtau ba la piept, ba la şold, ce-i drept mai rar, dar se purta şi acolo. Mărţişorul se purta şi la gât, mai ales cel cu monede, obicei care certfică faptul că în vechime mărţişorul a fost plasat între talismane. Purtarea talismanelor era practicată la toate popoarele vechi, la babilonieni, mesopotamieni, greci, japonezi, indieni şamd. Binenţeles, erau închinate unor zei.

Cel mai mişto mărţişor handmade văzut azi, închinat unei mame. E coajă de nucă pictată. :)

Etnologul Pamfil Bilț a ținut neapărat să-mi spună că i se pare foarte interesant faptul că săpăturile arheologice au scos la lumină mărţişoarele de piatră. Este un indiciu care relevă litolatria sau adoraţia faţă de pietre, cult care era întâlnit de asemnea în vechime, la multe popoare. La noi în folclor litrolatria este bine conturată şi în unele sate maramureşene unde încă se mai practică. Atunci când se naşte un cocon se pune la poartă o piatră găurită.

Plecând de la mărţişorul talisman din piatră, se purtau mărţişoare de diferite forme care erau în strânsă legătură cu soarele şi aveau formă de romb sau de triunghi, care totodată reprezenta şi triadele care sunt mai multe la număr: lumea de sus, lumea pământeană şi subpământeană sau Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Au fost întâlnite şi mărţişoare în formă de stea, în strânsă legătură cu destinul uman pentru că în popor se credea şi încă se crede că fiecare dintre noi avem o stea, iar când murim steaua cade, fapt ilustrat şi în Mioriţa:

Că la nunta meaA căzut o stea; Soarele şi luna. Mi-au ţinut cununa.

Existau părţi în care mărţişorul avea formă de pasăre pentru că păsările asigură legătura omului cu lumea de sus. Găina se dă peste mormânt pentru a deschide lumea cealaltă şi a face loc sufletului.

Şi cred că ajung exemplele astea, ele mai sunt dar şi aşa am lungit peste măsură textul. :) Ideea e că există toate dovezile ca să înţelegem că mărţişorul pe care l-am cumpărat şi dăruit astăzi are o încărcătură extrem de mare şi deloc financiară. Practic folclorul este un cod simbolic, mi-a subliniat Pamfil Bilţ, care pregătea nişte mărţişoare din colecţia personală pentru a le da spre filmat în cadrul unei emisiuni TV.

L-am întrebat care-i cel mai vechi şi mi-a răspuns că nu ştie exact vârsta lui, dar acum câţiva ani a primit unul de la o femeie de 98 de ani care îl avea de când era copil. Valorea de piaţă pentru mărţişoarele vechi mă aşteptam să fie destul de generoasă, dar pentru o bucată se oferă între 40 şi 100 de lei, în funcţie de vechime şi probabil simbolistică.

Toate obiceiurile astea croite în jurul mărţişorului s-au pierdut odată cu apariţia oraşelor. Orăşenii, mai comozi din fire, au fost precursorii obiectelor pe care le-am văzut astăzi pe tarabă. Pentru că erau migăloase oamenii au încercat să simplifice procesul de manufacturare. În scurt timp de la apariţia oraşelor ţăranii au plecat să lucreze în noile aşezări şi astfel au adoptat “tinichelele” şi le-au dus la sate. Spre surprinderea mea am aflat că la Botiza obiceiurile au rezistat şi astăzi se pot găsi chiar şi mărţişoare în formă de cerc ceea ce simbolizeză cultul soarelui, astru în strânsă legătură cu primăvara şi trezirea la viaţă a naturii. Omul din popor credea că dacă vrea spre exemplu să fie cald pentru a se putea apuca de lucrul câmpului, el trebuie să facă ceva pentru asta în plan magic, astfel că se folosea de tot ce avea la dispoziţie.

Mărţișoarele erau o artă şi revenind la funcţia lor socială, ele erau puratete mai ales la biserică, locul unde se întâlnea tot satul. Un prilej de a creşte în ochii vecinilor. Cu cât era mai artistic realizat cu atât se acordau mai multe aprecieri. :)

Am încheiat povestea despre mărţişor, cu Pamfil Bilţ, cu o previziune. Mi-a spus că porţile maramureșene vor avea aceeaşi soartă ca mărţişorul. Oamenii au plecat la lucru în alte tări şi la întoarcere, pentru că e mai comod, renunţă la porţile masive de lemn sculptate şi pun în loc altele de fier care n-au nevoie de întreţinere periodică.

Lumea se schimbă. Câteodată chiar sub ochii noştri.

8 Comments

    • Habar n-ai cât m-am codit să pozez mărțișorul ăla! :)) M-am gândit eu că toată munca se va duce de râpă din cauza detaliului desconspirat de tine. Și așa a fost…

  1. eu am observat doar frunza. Daca nu ziceai tu de nuca pictata, nici n-o vedeam! Oricum, felicitari pentru articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *