6

Melancolie tehnologică. Mașina timpului, strămoșul videoproiectorului

Mă pregăteam să vă comunic cum și ce s-a-ntâmplat când am drinkuit Ciuc Natur Radler, când deodată în fața ochilor mei, ăștia doi, cu care mă uit în decolteuri, apare poza asta:

Brusc am căzut în butoiul cu melancolie tehnologică. Mi-am amintit că au trecut aproape 20 de ani de când am văzut prima dată așa ceva! Îi drept că mi-am ocupat cinci minute din viață gândindu-mă la ce Doamne iartă-mă poate fi bun aparatul ăsta ce seamănă cu o rașnită de piper? Dar în final, memoria mea de elefant, întreținută cu lecitină, a biruit ireversibilul timp! Ha!

În mâinile doamnei învățătoare l-am văzut prima dată și tot în mâinile ei îl și vizualizez. A trecut ceva timp de atunci. :) Timp în care au apărut telefoanele mobile, laptopurile, cardurile, ProTV, mașinile hibrid, e-urile etc.

La începutul anilor 90 nu știam ce-i aia mahmureală, nu-mi plăcea berea, dar îmi plăcea sucul de lămâi. Deși imaginație am avut cu carul, niciodată nu m-am gândit să le combin.

Aveam uniformă, freza într-o parte și-mi plăcea de fata din prima bancă, practicantă de karate. Ea avea centură cu ceva culoare, eu aveam șnur de mileu tricotat de mama. Îl purtam la gât cu cheia. N-aveam salar, nu conștientizam ce-i aia alocație școlară, soră-mea nu era născută și nici prin cap nu mi-ar fi trecut că o va face. Cunoșteam sunetul motorului atașat la Dacia familiei și-mi dădeam seama când urcă tata pe scări după sunetul cheilor. Mă mituia cu o bancnotă de 100 de lei (mai vechi decât ăia vechi) dacă-l descălțam când venea obosit de la lucru. De ei îmi luam gumă Turbo și colecționam abțibildele cu mașini.

N-aveam probleme existențiale și nici nu știam ce vreau să mă fac când cresc mare. Singurele mele griji erau să-mi fac temele repede dar fără să scap “porci” pe caiet ca să-mi rupă mama foile, să intru-n grațiile fetei care-mi plăcea, să nu murdăresc uniforma și s-o pun pe umeraș după ce vin de la școală. Atât.

Acum mi se pare că fișa postului unui individ de 25 de ani e interminabilă.

sursa foto

6 Comments

  1. Am un asemenea aparat acasa. Si cred ca e functional. Inclusiv ceva diafilme (cred ca asa se numeau) sunt pe undeva ;)

  2. Nu stiu daca fata care facea karate a citit articolul…dar ii voi spune eu sa o faca :D…Mariane…Mariane :P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *