2

Mesaje cu impact puternic publicate pe Twitter în 2011

Am găsit un articol interesant pe fluxul de ştiri al Mediafax despre rolul pe care l-a avut reteaua de socializare Twitter în anul care tocmai se încheie, 2011 – pentru cine are dubii care ar fi el :D .

Articoul are la bază un omolog de-al lui din Huffington Post şi vine cu explicaţii despre reţea şi exemple clare de mesaje care au schimbat cursul unor evenimente sau cum au răsuflat informaţii în mediul ăsta înainte să afle presa. Motive suficiente ca să nu mai redactez textul ci doar să bolduiesc una alta, adică ultimele 4 paragrafe:

Mesajele de cel mult 140 de caractere din acest an de pe Twitter au contribuit la mobilizarea protestatarilor, au anunţat înlăturarea sau moartea unor dictatori, precum şi evenimentele cele mai importante ale lui 2011, relatează Huffington Post, în ediţia electronică.

Twitter numără în prezent peste 100 de milioane de utilizatori activi şi procesează 230 de milioane de mesaje pe zi, precizează cotidianul, care publică cele 13 cele mai “puternice” mesaje din acest an.

Printre acestea se numără mesajul despre raidul american împotriva complexului lui Osama ben Laden, din Pakistan, publicat pe Twitter cu câteva ore înainte ca preşedintele Barack Obama să anunţe uciderea liderului reţelei Al-Qaida. “Elicoptere survolează Abbottabad la ora 01.00 (este un eveniment rar)”, scria la începutul lui mai Sohaiib Athar, fără să ştie despre ce eveniment este vorba.

“17 septembrie. Wall Street. Aduceţi corturi”, a fost mesajul care a condus ulterior la formarea mişcării Occupy Wall Street, ce a afectat numeroase oraşe din Statele Unite.

Un student egiptean, cu numele de utilizator @Alyouka, a fost prima persoană care a menţionat manifestaţia din 25 ianuarie din Egipt. Tot pe Twitter a fost confirmată şi moartea fostului dictator libian Muammar Kadhafi, de către utilizatorul @MalikAlAbdeh. “Primul care scrie despre acest lucru din surse de la faţa locului şi pot confirma: KADHAFI ESTE MORT”, scria el pe Twitter.

Anul 2011 a însemnat şi lansarea unui cont pe Twitter de către Papa Benedict al XVI-lea. “Dragi prieteni, tocmai am lansat http://t.co/fVHpS9y. Lăudat fie Domnul nostru Iisus Hristos! Mă rog pentru voi şi vă binecuvântez, Benedictus XVI”, a fost primul mesaj pe această reţea de socializare al Suveranului Pontif, trimis de pe un iPad, la 28 iunie.

Acum un an şi jumătate am intrat eu în reţea. Cam cât de legat sunt de eu de Twitter la final de 2011? Păi… am descoperit astăzi că fără ţigări am stat liniştit în ultimele 2 zile, fără internet, a se citi Twitter, nu pot! Ar fi şi culmea să mă despart de el! Îmi oferă informaţia de care am nevoie în timp real, pe telefon, şi datorită aspectului ăsta îmi amintesc că am fost printre primii, dacă nu chiar primul din Transilvania care am dat ştirea cu decesul lui Ben Laden, după ce am aflat informaţia, la 4 dimineaţa, în drum spre radio. Practic, ca om care lucrează-n presă, nu mai concep să nu folosesc instrumentul ăsta zilnic.

Aşa că vă îndemn să vă daţi sign in dacă încă n-aţi făcut-o, fie că sunteţi jurnalişti, oameni de comunicare sau strungari. :) Nu o să găsiţi niciodată pe Facebook atmosfera (sau informațiile) de pe Twitter.

Şi totuşi… s-ar putea ca dependenţa mea să ceară ajutor de specialitate. :D

 P.S. Nici titlul nu-mi aparţine, e tot de la Mediafax.

2 Comments

  1. Cine a tradus acest articol e un dobitoc. Papa Benedict, liderul catolicilor, nu va scrie niciodată-n viaţa lui “Hristos”!

    • Ai dreptate, e un detaliu care mi-a scăpat și mie. Nu voi corecta pentru că am citat articolul, dar mulțumesc pentru atenționare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *