3

Moartea cratimei, partea a 2-a

Pe la începutul lunii august constatam public prin puterea cu care m-a investit tastatura, aici pe blog, că gramatica e o fată bătrână ingorată de noii veniţi, printre care şi ăia care au picat bacul lui Funeriu într-o veselie.

Dădeam atunci un exemplu destul de elocvent despre autismul gramatical care marchează ultimii ani în draga noastră societate. Repet acum, ca şi atunci de altfel, nu-s AS la capitolul ăsta foarte sensibil al limbii române şi am cazuri în care fac greşeli flagrante, dar majoritatea se încadrează la typo. Cu toate astea nu am o problemă în a recunoaşte o cratimă!!!

Concluzia e că problema-i şi mai gravă decât am crezut acum 3 luni! Pentru că nu mă mai aşteptam la aşa ceva, am fost luat prin suprindere. :D Râdem şi glumim, dar sper că nu-i una şi aceeaşi persoană cu aia din august.

P.S: Cratima e liniuţa aia din ultima frază pe care o vezi între nu şi i, adică nu-i.

P.P.S: Dacă formularea era “cum arată un cratimă”, eram înţelegător.

 

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *