8

O lingură decapitată cu mâinile goale, un om, o sumă de valori

Nu am mai avut așa emoții pentru cineva, așa cum am azi, de mult. De când mândră-mea și-a dat licența.

Louie, I think this is the beginning of a beautiful friendship

L-am cunoscut acum vreo doi ani  la o petrecere. Prima cu oameni din online. Pe vremea aia nu aveam blog, mă dădeam doar pe Twitter. Când l-am văzut prima dată îşi scotea un cui din nas. Am făcut mişto de el şi am întrebat în jur dacă nu s-a gândit să încerce cu Bixtonim, că e mai uşor. Că eu aşa fac când am nasul înfundat. În câteva minute după s-a apucat să zbiere “sigur vrei să faci schimb cu mine? ești sigur, sigur? eu nu te oblig!”. Atât i-a întors şi răstors pe ăia de la masa 1 până s-a ales cu 50 de euro. Pe care i-a donat.

Am intrat în vorbă cu el când a ajuns la masa mea şi mi-a schimbat 1 leu în 100 cât ai zice uau. Atunci am înţeles ce am în faţa mea: un consătean care m-ar putea  teleporta până acasă! Sau m-ar putea duce cu maşina. Şi aşa a fost. De atunci cam de fiecare dată când ieşeam în oraş eram nedespărţiţi. Când pleca el, plecam şi eu. Practic eram dependent de el.  Şi el s-a prins de asta dar n-a zis nimic că e mai altruist din fire.

Îl ştiţi pe Anton? Îi îndoaie orice fier beton!

Modest, cu bun simţ şi mustind de talent, a simţit el că trebuie să dea ceva comunităţii în care trăieşte. S-a încăpăţânat şi a organizat Nepoţi de Crăciun pornind de la nimic. Nici nu avea idee ce va ieşi, ştia doar ce vrea să facă. A fost un succes. Atât prima ediţie cât şi a doua. Nepoţi de Crăciun a devenit deja tradiţie pentru noi, ăştia din Cluj, datorită lui.

Vara trecută ne-am oprit pe malul Arieşului, acolo unde râul colectează apa plină de fier de la Roşia Montană. Dracu’ ştie cum numai eu, dintre toţi, am văzut o bucată  de fier beton groasă cât degetul şi lungă de 40 de centimetri. Sigur pe mine, m-am dus la el şi i-am zis rânjind “Ia d’aci! Îndoaie-l şi pe ăsta!”. Eram convins că o să mă refuze, pentru că n-are nimic pregătit. Right. L-a luat în mână, s-a uitat la el, mi-a zis să-l ţin întins cu ambele mâini, a pus degetul pe el şi ŞOC! Acolo unde şi-a pus falanga arătătoare, metalul s-a curbat. Eu m-am crucit, la fel au făcut şi restul.

Într-o seară ne-am oprit la non-stopul din comună, la terasă. Eu, el şi Groparu. Era trecut de miezul nopţii şi bătea un vânt de ne clănţăneau dinţii pe dozele de bere. Omul ştie şi să povestească. Poveştile lui în combinaţie cu ale lui Groparu m-au făcut să uit că fac ţurţuri. La un moment dat am adus discuţia către pasiunea lui şi un truc mai exclusivist pe care nu-l arată oricui. Când am plecat acasă el s-a dus cu Goparu, eu singur. După 500 de metri parcurşi înspre casă l-am auzit pe Groparu strigând că “Aşa ceva nu se poate!”. El râdea. Nici acum nu ştiu ce s-a întâmplat exact.

Trollarea unei vânzătoare

La acelaşi non-stop, câteva luni mai târziu, după ne întorceam de la un eveniment (unde a şi prestat dacă nu mă înşel), la casă fiind să ne plătim ce-am sustras de pe rafturi, i-am cerut 10 bani. Mi i-a dat pe ultimii pe care-i avea. I-am întins vânzătoarei care s-a albit instant. Banii pe care tocmai îi scosese ea din casa de marcat, şi îi dăduse lui drept rest, arătau aşa:

  

De atunci o port la mine, ca să ilustrez articolul ăsta, ca să mă fălesc cu ea şi am arătat-o tuturor cunoscuţilor. :D Unii s-au mirat până peste cap, alţii s-au arătat sceptici. Până l-au văzut la televizor decapitând o lingură cu mâinile goale. Pentru că poate, pentru că a muncit pentru a-şi perfecţiona talentul.

Românii au talent

Cristian Gog e unul dintre puţinii oameni faini pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc. E mult mai mult decât se vede în clipurile pe YouTube sau la TV, unde iniţial nici nu a vrut să meargă. Sunt unul dintre oamenii care l-au sunat să-l convingă să o facă pentru că are potenţial. L-am susţinut şi-l susţin pentru că înainte de toate e prietenul pe care vrei să-l ai pentru că se comportă ca unul ori de câte ori ai nevoie de el. Eu îl consider prieten. O să-l votez în seara asta la Românii au Talent fie că mă consideră şi el, fie că nu. Are un talent care se pliază perfect pe profilul show-ului, s-a născut cu el şi a muncit ca să şi-l perfecţioneze, e un profesionist cu planuri mari pentru viitorul apropiat şi suma asta de valori merită susţinută. :)

În seara asta VOTEZ CRISTIAN GOG la Românii au Talent! La fel să faceţi şi voi, pentru că merită! :) Şi în finală merg la Buftea să-l văd live! :) Pentru că sunt sigur că acolo va ajunge.

De câteva săptămâni OMG are altă conotaţie pentru mine. Înseamnă Oh My Gog! nu Oh My God! :D

8 Comments

  1. Foarte fain spus. Multumim ca ai impartasit lucrurile astea cu noi si Cristian Gog are tot online-ul in spate. O sa fie bine, dar lingurile nu mai au scapare! :)

  2. auzi? tu îmi cunoşti ignoranţa la de-astea “televizate”, ştii că nu l-am văzut niciodată pe omu ăsta, nici live, nici la televizor. dar pt că ai scris frumos, ai reuşit să mă faci să îi doresc, chiar sincer, foarte mult succes! :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *