4

Palmierii, niște panseluțe mai mari. Sfaturi despre cum să-ți înFlorești comuna

În ultima bucată temporală de timp, cam de când a început sezonul estival, Câmpia Turzii, localitatea faimoasă pentru replica “dă-te bă la o parte că nu văd! sau ce? ai neamuri la fabrica de sticlă!?”, a intrat în centrul atenției. E aceeași localitate care te așteaptă la capătul autostrăzii cu numărul 3, aia care pleacă din câmp și care nu o să fie gata nici la pubertatea nepoților mei. În caz că eu o să fac pui vreodată.

Primarele de acolo, s-a gândit el că de ce să fie Mazăre the one? Ce? El nu poate aduce niște palmieri să-şi facă frumos orașul?

Pe scurt, în rime: Toată lumea a votat, palmieri s-au cumpărat, presa toată a aflat, primarul s-a-nfumurat, durerile lu’ electorat le-a luat, drumul către alegeri a asfaltat.

Așa că mă gândesc, noi, cei din ditai comuna Florești, de ce n-am face vere o aroganță de asta? Nici la ei nu-s toate alea-n casă și la poartă, toate alea precum canalizări, asfalturi și alte acareturi, și totuși și-au permis exotisme de astea care nu țin de frumos dar să recunoaștem, țin de urât.

Știu, s-au făcut niște dezbateri publice, dar n-am ajuns acolo. Și din păcate, nici timp să merg în audiență la domn’ primar n-am. Mă gândesc că e ok dacă  îmi exprim soluțiile aici. :D

În primul rând nouă ne trebuie ceva deodorant imens că ce-ți intră-n nas de la ferma pusă hăpt în mijlocul cartierului nou te lasă fără păr. Așa încât să poţi merge la casting pentru rolul de Spân. Cum un brăduț de ăla gigant, Air Freshener, n-o să găsim prea curând, ori plantăm regina nopții de jur împrejurul crescătoriei, că alea miros mișto noaptea și pot oamenii să-și mai deshidă fereștile, ori cautăm ceva plante exotice care emamă mireasmă 24/24. Votez pentru a doua propunere. Nu contează cât vor costa, atâtata timp vor și arăta bine.

Sau, mai am o soluție, propun primarului din Florești să planteze în sensul giratoriu niște ferigi uriașe și printre ele să presare machete de dinozauri care mai de care mai fioroși. Astfel putem spune că mirosul vine de la balega reptilelor, care are miros pentru a crea era respectivă.

Apoi, mai am un proiect cu niște cocotieri care după ce le-ar ecloza florile ar scoate nuci, de cocos. Acestea din urmă, la maturitate s-ar desprinde de ramura mamă, și picând în drum ar acoperi gropile și ar nivela drumurile încă neasfaltate, care după ploaie prind te miri ce forme. Zic că e fezabil tot până acum.

De asemenea, n-am uitat de stema comunei, că oricum ni se cere, aici în dreapta sus, ca și cum am fi obligați s-o concepem. No, propun așadar o stemă care să conțină un pui din care să reiasă ușor că e nespălat și urât mirositor. Spre exemplu, să emane de sub aripi mirosuri ca și cum ar avea nevoie de un deodorant. Sau am putea să-i punem puiului un porc sub aripă, ca-n reclamă, dacă mai țineți minte.

Mai am una, dar asta e grea. Mai este varianta în care s-ar putea desena ferma de pui și deasupra ei s-ar pune ciuperca exploziei de la Hiroshima. Asta din urmă ar fi și mai sugestivă pentru că eu cred că în caz de război, respectivul obiectiv ar putea fi considerat armă chimică.

No, și cam atât. Ce să mai zic? Că rog seriozitate? Mno.. fie. Rog seriozitate.

PS. Tibi dragă punct ro, credit foto-ul merge la Dragos Mone.

 

4 Comments

  1. Ideile tale sunt una si una. Nici nu stiu pe care sa o aleg :-)
    Cat brainstorming ai facut pentru postul asta? :-)

    ps: sunt curioasa daca cineva va pleca urechea si nu ca sa faca ceva din ce-ai zis, ci ca sa remedieze problemele semnalate

    • eh, nu a fost breainstorming :d astea-s chestii de moment. sărumâna :) și nu, nu va pleca nimeni urechea la nimic.

  2. În calitate de consătean sau (conțăran) – lol, în primul rând.

    În al doilea, vezi că blocurile s-au presărat în jurul fermei și nu invers. Asta nu-i scuză să bage bani în sisteme anti-împuțitoare, doar că mai bine-și cumpără Q7, S6 și restul mașinilor din gamă. (Să le dea Domnul fără număr, de mine – chiar si Maserati).

    În al treilea rând – un sistem similar a adaptat și proprietarul unei mașini sosite la Service Auto Iovi: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=190541924330572&set=a.137047263013372.35862.125611864156912

    Al patrulea și ultimul… cele scrise mai sunt parte din programul tău de viitor primar al Floreștiului ? (sau cel puțin consilier local?)

    • evident că ferma era acolo, dar nu eu am dat autorizație de construcție în zonă, și Doamne ajută, n-am pus botul la povestea cu închisul ei. ar fi o platformă bună de electorale, huh? :)) nu m-am gândit la asta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *