15

Paul Tomiță, ambasadorul tăcut al României

“Golful e o carte de vizită pentru o ţară, singurul sport pe care-l poţi învăţa şi practica la orice vârstă, de la 8 la 80 de ani. Regina Elena a învăţat la 50 de ani şi la 55 avea o tehnică de invidiat” (Paul Tomiţă)

La o primă vedere, în România, în afară de fotbal niciun alt sport nu mai există. Peste tot, dar efectiv peste tot, se vorbeşte despre fotbal. Ce-i drept unghiurile de abordare sunt extrem de diferite, de la gazon până la bani, însă esenţa e aceeaşi: fotbalul. Şi asta-l face sportul rege în România, dar nu şi un sport al regilor. O să înțelegeți mai jos de ce spun asta.

Din nou, la prima vedere, golful e un sport sinonim cu prosperitatea, practicat doar de cei cu bani. Istoria spune că a fost inventat pentru ca cei din înalta clasă să poată avea intimitate. Nimeni nu poate auzi ce povestești când te plimbi pe câmp. Mediul ideal pentru a lua decizii politice sau a încheia afaceri departe de ochii competitorilor. La nivel mondial este sportul cu cea mai mare creștere a popularității din ultimii ani.

E drept, ca să începi să joci golf ai nevoie de mai mult decât un tricou, un pantalon sport, adidaşi şi o minge. Pentru a pătrunde în lumea asta ca jucător doar intrarea se cifrează undeva între 2.000 şi 3.000 de euro, sumă care poate include fie 15 ore de lecţii, fie o înscriere (abonament anual) la un club de profil. Nu-s sume astronomice dar nici nu-s bani la îndemâna oricui, mai ales dacă luăm în balanţă puterea de cumpărare din România. Cu atât mai mult e costisitor pentru clasa cu venit mediu, cu cât banii pe care-i bagi nu-s deloc o investiţie. Se poate lua în calcul un eventual câştig doar dacă se depăşeşte stadiul de amator, lucru greu de realizat. Cunoscătorii fenomenului spun că doar primii 100 cei mai buni jucători câştigă bani fumoşi din golf, clasament în fruntea căruia tronează incontestabil americanul Tiger Woods care prin 2009 devenea miliardar în dolari, cu un an mai repede decât estimaseră revistele de profil în 2007.

Străinii nu puteau pronunța Pavel și l-au transformat în Paul

Din puţinele informaţii pe care le-am găsit vis a vis de istoria golfului în România, printre români, la masa profesioniştilor se regăseşte un singur nume cu performanțe încă neegalate: Pavel “Paul” Tomiţă. Un om apreciat pentru caracterul său, extrem de agreabil, care şi-a dedicat viaţa acestui sport, a reprezentat România la şase Campionate Mondiale de golf şi după ce comunismul s-a instalat, s-a retras în satul natal din Alba, Pianu de Jos, unde alături de prieteni a pus bazele unui club de golf.

Povestea vieţii lui e puţin spus fascinantă.

Băiatul de mingi, directorul Cercului de Sporturi Băneasa “Country Club”

S-a născut cu câteva luni înaintea izbucnirii primului Război Mondial într-o familie numeroasă. Au fost 8 frați. Potrivit site-ului clubului care-i poartă numele, avea șapte clase când a plecat de acasă, la 15 ani. A ajuns în Bucureşti unde a devenit copil de mingi al profesorului “francez Jean Baptiste Lammaison, care preda golful în cadrul cercului diplomatic “Country Club” și care a venit în Romania invitat de prințului Puiu Ghica. “M-am trezit, la Pianu, cu o carte poştală din Bucuresti, de la frate-meu, care era administrator la hotelul Continental. Aveam 15 ani şi am plecat de-acasă în izmene albe şi cu o cămaşă făcută de mama, cu o straiţă în spinare şi o carte de rugăciuni: un francez avea nevoie de un copil să-l ajute cu golful”, declara Paul Tomiţă într-un interviu acordat site-ului golfromania.org, citat recent și de gsp.ro.

Fiind perseverent, a învăţat relativ repede să joace golf. Din programul său zilnic de exersare nu lipseau cele 100 de lovituri cu crosa! Ca să înţelegeţi mai bine ce înseamnă 100 de lovituri, eu după 10-20 am renunţat să mai încerc să lovesc mingea. Efortul e destul de mare iar frecarea crosei cu palmele e de departe cel mai bun exfoliator.

Primul club de golf din România, Country Club, înfiinţat între anii 1923 – 1925, l-a avut ca preşedinte fondator pe Prinţul Nicolae şi deţinea primul teren de golf din România care avea 9 găuri sau cupe, inaugurat de regele Ferdinand. În 1932 Coutry Club este preluat de designerul englez J.T. Baker, căruia Paul Tomiţă îi devine asistent. Împreună demarează un proiect de mărire a terenului care până în 1937 a dublat numărul de găuri. În acelaşi an “Asociaţia Profesioniştilor de Golf de la Londra, prin Lordul Halifax, îi acorda tânărului Paul Tomiţă titlul de profesor”, titlu pe care şi-l păstrează timp de aproape 40 de ani.

Ne-a trecut viața, dragă Pol, la amândoi

A fost profesorul personal de golf al familei regale, al boierilor, al învăţatilor vremii şi în egală măsură i-a şcolit şi pe doi dintre oamenii cheie ai regimului comunist, premierii Petru Groza şi Gheorghe Maurer, dar şi pe fiicele lui Gheorghiu-Dej. “Regele Mihai, membri ai marilor familii Cantacuzino, Ghica, Brâncoveanu, Ştirbei, Bibescu, alte mari personalitaţi ale vremii, precum şi ambasadorii şi diplomaţii care frecventau Country Club au mostenit de la Paul Tomiţă tehnica şi măiestria jocului.” Era vedeta clubului şi la recomdarea omologilor români, abasadorii străni şi nu numai s-au ataşat repede de el, un prilej pe care Paul Tomiţă nu l-a pierdut pentru a învăţat engleza şi franceza. Regele Mihai a fost elevul preferat. “As îndrăzni să spun că a fost cel mai bun elev al meu și cel mai bun prieten, după moș Avram. Era atât de manierat, de sensibil și generos, era prea modest. Cu toți vorbea la fel: și cu rudele lui, și cu mine, și cu grădinarul, și cu servitoarea. Vorbea cu afecțiune”.

S-au revăzut după 50 de ani, când familia regală a vizitat Alba. “Când am ajuns față în față, amândoi am înmărmurit. Ne-am strâns în brate îndelung, o vesnicie parcă, apoi ne-am amintit amândoi de trecut. Cu o voce gâtuită de emoție, mi-a spus :”Hello, Paul! Bine te-am găsit!”. Parcă nu au trecut 50 de ani. “Bine v-ați întors acasă, Majestate. Mai bine mai târziu, decât niciodată”. Mi-a zâmbit trist: “Ne-a trecut viața, draga Pol, la amândoi”. Atunci ne-am îmbrățișat din nou și ne-am simțit, o secundă, din nou tineri, ca și când nu se petrecuse nimic rău, nimic urât…” rememora în același interviu, Paul Tomiță.

Ce n-au reușit rușii, au reușit Ceaușeștii

S-a pensionat din poziţia de director al Cercului de Sporturi Băneasa “Country Club”, forţat de împrejurările comuniste, după ce a refuzat să devină spion. Ba chiar a fost şi închis o perioadă scurtă de timp în speranţa că va accepta. Pentru aparatul comunist ar fi fost spionul ideal pentru că se învârtea în cele mai selecte grupuri, formate atât din români influenți cât şi din capitalişti străini. A scăpat şi s-a retras la Pianu de Jos cu ajutorul lui Petru Groza cu care a dezvoltat o relaţie de prietenie pe terenul de golf! Înainte de începerea celui de-al doilea Război Mondial, în tară existau 5 terenuri de golf. Patru au fost cultivate de nemți cu cartofi. Singurul care a rămas neatins, cel de la County Club, a scăpat de ruși datorită intervețiilor lui Paul Tomiță.

Cuplul Ceuşescu a reușit însă ce n-au reușit rușii. Nu a găsit utilitatea unui club de golf care ocupa câteva zeci de hectare şi a trimis buldozerele ca să-l franjureze. Cei 50 de ani de muncă investiți de profesor au devenit una cu pământul. Până nu s-a pensionat, Elena și Nicolae Ceușescu nu s-au atins de el, nici nu au călcat pe acolo, pentru că s-au temut de Paul Tomiță din cauza relațiilor pe care le avea la nivel internațional, după cum chiar el povestea cu regret în interviul acordat golfromania.org.

N-a avut liniște nici după retragere. Ambasadori, politicieni români și străini, oameni de afaceri îl vizitau la Pianu pe Paul Tomiță. Fără să-și dea seama el însuși a devenit un abasador al României. Apropiații spun că niciodată nu s-a lăudat cu prieteniile pe care le-a avut. Ar fi putut să plece din țară de atâtea ori, dar n-a făcut-o. Probabil că dacă s-ar fi dus devenea milionar în dolari, dar nu-și cunoștea soția și poate că nu s-ar fi întors niciodată la Pianu. Sau în România.

Sponsorizat de Dunhill

Aşa cum alţii s-au ataşat de el, aşa s-a ataşat şi el de o pipă Dunhill primită în dar când avea 24 de ani, la unul dintre turneele la care a participat, de la o admiratoare. În acel moment a devenit fumător, iar pipa a devenit parte din el. Nu renunţa la ea nici măcar pe terenul de golf, lucru cel puţin ciudat pentru ceilalţi competitori care nu aveau în mână nimic altceva care le-ar putea distrage atenţia, în afară de crosă. A avut-o cu el tot timpul, chiar şi pe unul dintre fronturile celui de-al doilea Război Mondial, unde a pierdut-o. A regăsit-o după câteva ore bune de căutări, bâjbâind prin beznă, în genunchi, într-o pădure din apropierea liniei inamice. Nu s-a întors la bază până nu a pus mâna pe ea nici măcar atunci când colegii au venit după el, după ce au constatat că lipseşte la apel.

În ’72, la Campionatul Mondial de golf din Australia, l-a întîlnit pe Alfred Dunhill, şeful companiei cu acelaşi nume, care a fost impresionat că cineva foloseşte o pipă veche de patru decenii, produsă sub marca lui. Din acel moment, până la retragere, Dunhill a fost sponsorul oficial al lui Paul Tomiţă.

Golf Club Paul Tomiţă

Pe certificatul de naștere scria că s-a născut în Austro-Ungaria. A prins trei regimuri politice. În ’90, după căderea comunismului, şi-a văzut visul cu ochii. Ajutat de oamenii pe care şi i-a apropiat de-a lungul timpului. De fapt, ei s-au încăpățânat să pună bazele unui club de golf pentru că Paul Tomiță nu a crezut că așa ceva ar putea fi realizabil la Pianu de Jos. El lua în calcul situația cluburilor din străinătate, pe care le cunoștea, care aveau între 400 și 500 de membri înscriși anual, care aveau hotel, piscine, spa și teren de câteva zeci de hectare pe care să se construiască trasee în jurul a 18 găuri, pentru a putea găzdui competiții internaționale. Totuși, în anii ’90 a concesionat coclaurile din sat, foste exploatări miniere de aur devenite pășuni, le-a împrejmuit spre disperarea sătenilor care plângeu că a stricat frumusețe de pășune, și le-a amenajat pas cu pas.

În 2004, la 90 de ani, profesorul Paul Tomiță s-a stins într-una din încăperile clubului care-i poartă numele.

Moștenirea

Munca lui a fost dusă mai departe de oamenii care l-au prețuit și în 2007 Golf Club Paul Tomiță avea amenajat un teren de 35 de hectare, cu 9 cupe. Gaură, fiind un termen interpretabil cu tentă peiorativă într-o lume sofisticată și cu pretenții, a fost abandonat. Cinci ani mai târziu terenul măsoară 70 de hectare, are 18 cupe, lacuri și gropi de nisip amenajate conform standardelor și este singurul teren de golf din România omologat pentru competiții internaționale.

Din punct de vedere economic pentru județul Alba, dar mai ales pentru zona Pianu, este poate cel mai important obiectiv. Toată florea cea vestită din mediul local de afaceri s-a strâns în jurul clubului de golf și fie sponsorizează competiții, fie organizează pentru pertenerii de afaceri. Vorbim aici de Transavia, Elis pavaje, Elit, Alpin, Supremia etc. Nicolae Ursu, din boardul de conducere al clubului, spunea că pentru competiții mai serioase însă e nevoie de o investiție mai mare iar anul acesta RMGC s-a implicat în organizarea primului turneu internațional din România – Cupa Alba Golf Challange PRO-AM – unde profesioniștii au făcut echipă cu amatorii. Inevitabil, nu doar mediul de faceri local a fost atras de oportunitățile oferite și printre cei care se implică deja în mod tradițional am aflat că se numără și Banca Transilvania, de la Cluj.

Acum, după ani, în mod paradoxal, deși-l ponegreau pe Paul Tomiță de câte ori aveau ocazia pentru că le-a distrus pășunile pe care oricum nu le foloseau ei, ci alții din satele vecine, sătenii sunt cei mai recunoscători pentru ce a făcut. Zona este modestă din punct de vedere financiar, iar clubul, pe lângă locuri de muncă (spre exemplu, un copil de mingi câștigă între 40 și 50 de lei pe zi) le-a oferit accesul la oameni pe care doar în ziar îi vedeau și care, la nevoie, le oferă ajutorul fără a aștepta ceva în schimb.

“Datorez totul golfului, şi nu meritelor mele. Ştiu un lucru: la ce mi-ar folosi toată bogăţia lumii, dacă n-aş fi fost lângă mama cînd a murit?” (Paul Tomiţă)

foto 1, 2 via

15 Comments

  1. Felicitari pentru articol! E, intr-adevar, impersionant si nu atat ceea ce s-a reusit acolo, cat povestea omului din spatele clubului.

    • Da, povestea lui e fascinantă, cel puțin pentru mine. Sunt atât de multe detalii care te lasă cu gura căscată dar pentru că n-am avut unde să le verific veridicitatea, am renunțat să le detaliez. Spre exemplu era un om foarte credincios și tot timpul apropiații au susținut că asta l-a scăpat de la moarte de două ori. În timpul războiului, înrolat fiind, făcea serviciu de pază la un obiectiv de importanță strategică. Într-o zi a făcut schimb cu un coleg și în noaptea respectivă clădirea a fost bombardată. Cel care l-a înlocuit a murit. Sau într-o noapte caii de la căruța în care era s-au oprit la marginea unei prăpăstii și n-au mai vrut să-și continue drumul. Din câte știu eu mama lui nu l-a iertat niciodată că a plecat de acasă, cu toate astea ai văzut ce zice în ultimul rând al articolului.

  2. ma recunosc… ca inca nu am citit un asa articol pe un blog. bravo! si sa mai faci …. nu doar caterinca :D

  3. Intr-adevar povestea e foarte interesanta si foarte bine a facut Marian ca a adunat informatiile acestea pe blog. Am doar o intrebare, detaliile acestea despre care vorbesti in comentariu, pe care nu ai cum sa le verifici… de unde le ai? Le-ai citit, auzit, din batrani…?

    • Sarvus Maria, informaţiile au fost parte dintr-o discuţie purtată cu unul dintre apropiaţii profesorului, care se află cpe lista celor care au bazele clubului de la Pianu, dar pentru că nu mi-am luat notiţe am pierdut alte detalii care puneau cap la cap o mică povestire. Neavând alte surse pe care să le consult, nu le-am inclus în articol, doar le-am menţionat uşor într-un comentariu.

      • Ok, mc. Eram curioasa de unde provin si celelalte informatii din text, pe langa cele din sursele pe care le-ai mentionat :)

        • Cele menţionate sunt o mică parte dintre sursele consultate, care oricum şi alea-s prea puţine. :)

  4. Foarte bun articolul. Imi place linia ce ai urmarit-o, cu ce citat ai inceput si cu ce ai terminat. Intreaga poveste a acestui om e extraordinara!

  5. Doar azi am reuşit să citesc articolul ăsta şi-mi pare oarecum rău că nu l-am citit de ieri. E cel mai bun articol scris de tine de când te citesc. Felicitări!

    • Mulţumesc frumos! Reacţiile astea mă obligă să-mi fac timp ca să mai scriu astfel de materiale. :) Cronos fie cu mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *