2

PDD – Partidul Dezintoxicarea de Duminică

După un weekend în care am stat în casă să vedem care ce talente mai are, azi am zis că e o vreme numai bună pentru dezintoxicare Vreme faină la Cluj, cu temperatură de peste 20 grade, mișto.

Așa că am luat țoalele de dumincă pe mine, și am setat ca prim punct de oprire parcul central. Când am ajuns am avut impresia că-i ceva concert. Plin de oameni vorba ceea, câtă frunză și iarbă. De animale nu mai vorbesc. Printre cocalari, pițipoance cu câinii ce-ncap în cana de cafea și rațele de pe lac ce vor da în indigestie după atâta pâine, era și-un ponei care facea, și înca face, un gest nobil: plimbă copii. Asta prestează, probabil fără carte de muncă, de când îl știu io, dar am uitat de el până azi. Plimbările-s contra cost ce-i drept, dar el nu cunoaște detaliul expus. Probabil e mai fericit așa. :)

AFA - Animal Fizic Autorizat

Oameni mulți. Uitați-vă numa' cu atenție.

Copii cu spirit civic. Măturau frunzele.. cu crengi. Domn' primar, dacă tot o fac moca, zic să le dăm măcar niște ustensile adecvate.

Și apoi am aterizat pe terasa Meteor de pe Eroilor. Acolo unde n-au nimic din cea de-a 2 a jumătate a meniului, jumătate care are și câteva pagini capsate, probabil ca să nu mai poftești fără rost. Tot aici am văzut că ceaiul cald vine cu pai și cafeaua fără lingură. Bere la halbă au numa’ dacă o toarnă-n halbă din sticlă. Deci cam penibiluț așa.

O altă chestie care-i imperios necesar de menționat e faptul că nu o mai fost urmă de ungur în Piața Unirii, unde ieri a fost Marea Verzeală, a nu se citi adunarea Partidului Verzilor.

Până la urmă o fost duminică și s-or fi odihnind și ei, ca noi. Că oameni suntem toți. :D

Și ca să încheiem duminica cum se cuvine, de astăzi Trilululilu are un crocodil în plus, mai bine zis crocodiluț, pentru că Crocodilu Șef e tătic de astăzi. :) Toate gândurile bune din Florești le canalizăm către încolo. :)

În caz că nu știați cum arată un tată Trilulilu. Dacă tuitul era dat vineri, nu-l credea nimeni. :D

O duminică perfectă, în stil ardelenesc.. așa înceată da’ faină. :)

 

2 Comments

    • uite zic acum că am dat şi de tine! :D înghe n-am mâncat, mă tem să nu fac îngâtită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *