0

Pe urmele lui Boldea. Luaţi site-ul de deputat şi urcaţi-l în dubă!

No, o fugit Boldea. Cine-ar fi crezut? Doamne feri! DIICOT nu ştie unde-i, serviciile secrete par să nu afle secretul din spatele plecării lui. Curat murdar. Cu siguranţă nu doar mie mi s-ar fi părut normal ca Mihail Boldea să fie supravegheat din moment ce procedurile de percheziţie şi reţinere erau în curs de înfăptuire. Mă rog, fie vorba între noi… simt că asist din nou punerea în scenă a piesei de teatru “Hayssam şi prietenii săi”.

Cum am descoperit zile trecute blogul lui, m-am gândit că n-ar fi o ideea rea i-l vizitez şi azi. Poate găsesc vreun indiciu. Blogger fiind exista posibilitatea ca o agenţie de turism să-l contracteze pentru a testa ceva vacanţe… să zicem prin Bulgaria. Oamenii de genul ăsta sunt suficient de aroganţi şi persiflanţi cu autorităţile încât m-aş fi aşteptat să văd impresii de pe drum, despre cum s-a cazat etc.

Dar şoc! Site-ul nu mai e funcţional!

Apoi mi-am reconsiderat teoriile.

1. În încercarea de a afla unde s-a dus, site-ul lui a fost dus la audieri pe principiul “luaţi site-ul de deputat şi urcaţi-l în dubă!”.

2. Şi-a luat site-ul cu el în ideea că e tot ce i-a mai rămas.

Oricum, Omar Hayssm like this.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *