0

Poiana lui Iocan vs poiana laptopului

Ar fi cam deplasat să zic că ce li se întâmplă puilor/găinilor în 2012 e inuman, dar aia e. E inuman.

Anul trecut am monitorizat involuntar cum cresc niște pui cumpărați de la fermă, lângă alții ieșiti din oul născut chiar de mama lor. Diferența dintre ei era de câteva zile, însă ăia de la fermă creșteau văzând cu ochii. Cam ca prinții din povești, într-un an cât alții-n 10. Jur pe roșu.

La un moment dat i-am ucis cu sânge rece pe ăia de la fermă că provocau prea multe sentimente de milă. Erau atât de mari încât nu se mai puteau mișca! Tot ce făceau era să stea jos și să mânânce. Și să respire greu.

Tot prin comparație cu ceilalți, care erau mult mai pricăjiți, ăștia de la fermă erau mega plini de grăsime și mega nefuncționali de parcă ar fi mâncat toată viața la fast food. Organele lor nu se dezvoltaseră mai deloc. Plămânii spre exemplu erau aproape inexistenți.

Și atunci inevitabil te gândești că trăiești într-o lume defectă.

Deci ce facem noi aici? În lumea asta nouă? Mâncăm c*caturi care arată bine. Și sănătos. F*tu-i evoluția… că prefer de mii de ori să stau zilnic în poiana lui Iocan decât în fața laptopului.

Problema cea mai mare e că oricât de mult ai încerca să te ferești de genul ăsta de mâncare, tot ajungi cu ea acasă că ceva tot ți-a scăpat chiar dacă ai conspectat la raft etichetele, câte o jumătate de oră fiecare.

Prețul evoluției, ziceți? Ok. De acord. Are ceva dacă nu vreau să-l plătesc și pe ăsta?

foto via

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *