0

Portretul luptătorului la tinereţe

Defapt portretul grupului tânăr luptător pentru libertate. Contrar credinței populare, nu-i doar un alt film despre comunism, ci este o ecranizare a rezistenţei anticomuniste.

Aici Securitatea face mai mult decât să cenzureze scriitori care acum se simt nejustificat partizani.

Subiectul este aproape absent în palmaresul regizorilor noştrii care fie nu au cunoscut amănuntele groaznice, fie au preferat să-l ignore pentru că riscau să pună în scenă cadrele dure pe care securitatea le-a consemnat cu lux de amănunte în anii ’50.

De asta echipa îl consideră un proiect abmiţios care a văzut pânza cinematografului după dublele trase la orice temperatură şi altitudine prin munţi.

Portretul luptătorului la tinereţe este defapt prima parte dintr-o trilogie care se numeşte Aproape linişte şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu. Regizorul Cosntantin Popescu a menţionat, după vizionare, că la sfârşitul celor 2 ani şi jumătate de documentare asiduă şi implicit de creionare a scenariului, a realizat că nu încape totul într-un singur film.

Pelicula nu a avut costuri extraordinar de mari. 800.000 de euro nu ar fi fost suficeinţi pentru salariul unui actor de la Hollywood, dar au fost de ajuns ca mesajul să prindă contur. Distribuţia e mai mult decât neaşteptată. Nu cuprinde monştrii sacrii. O să vedeţi în schimb oameni determinaţi, care s-au dedicat, spun ei, unei poveşti care trebuia spusă. Inevitabil, o parte dintre ei o să-i asociaţi cu Acasă TV, Europa FM, Maximia şi chiar În Puii Mei.

Da! Bendeac e securist pentru câteva minute! Şi-o face foarte bine. Dan Bordeianu nu mai e copilul ăla cuminte care se pupa cu Adela Popescu. E un partizan de maxim 65 de kg (!!) care luptă pentru o idee, prin munţi cu puşca în mână. Mihai Constantin e securistul care a înţeles, după ce partidul l-a învăţat, că aşa cum dulgherul are rindea, tagma lui are drept unealtă informatorul. Paul Ipate, combinatorul din reclama Vodafone, îţi face palmele să-ţi transpire când i se smulg toate cele 20 de unghii şi doi dinţi.

Constantin Diţă e nucleul poveştii. Întruchipează un Ion Gavrilă Ogoranu care nu a mai apucat să-şi vadă povestea vieţii filmată, decedând din păcate în 2006. Dată fiind situaţia tensionată în care străbate munţii Făgăraşului, personajul principal te enervează prin calmul care îl afişează. Constantin Diţă a spus că rezistenţa anticomunistă a fost pentru el o necunoscută până când a fost solicitat pentru rol. Cu toate astea a reuşit să se transpună în starea luptătorului Ogoranu, care de altfel a şi dat numele grupării vânate de Securitate. Omul care avea frică doare de Dumnezeu şi a făcut ca o parte mică a ţării sufocate de comunism, să ridice fruntea sus şi să lupte pentru libertatea confiscată.

În altă ordnie de idei, ecranizarea poate fi catalogată drept una dură. Metodele de tortură sunt de-a dreptul marcante. Dacă nu te dădeai prins, soră-ta care nu ciripea o informaţie preţioasă, devenea barbeque în 5 minute. Mama îţi asista moartea din mijlocul gloanţelor care zburau peste ea. Fratele de armă devenea trofeu.

Această primă parte se adresează tinerilor, care de altfel sunt majoritari în era globalizării. Dar deopotrivă poate face să dispară cheful de seceră şi ciocan unui nostalgic trecut de 50 de ani. Trădarea, prostia, ipocrizia, frica, obedienţa, curajul şi onoarea sunt bine dozate şi imposibil de trecut cu vederea. Aşteptatea americanilor te face să te întrebi cât o să mai salivăm când ne gândim la ei.

Ar mai fi multe de spus, dar mai bine mergeţi şi vedeţi filmul. Chiar dacă totul s-a petrecut în urmă cu peste 50 de ani, o să întelegeţi că “regimurile se schimbă, profitorii rămân aceiaşi.” (postat pe 4media)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *