2

Prima zi de TIFF, pe larg sau foarte larg

Ieri, pe la amiază, parcă şi auzeam numărătoarea inversă până la momentul zero, de la kilometrul cu aceeaşi cifră, startul ediţia cu numărul 10 al Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Scânteia s-a produs în jurul orei 21.00, chiar dacă ora 20.30 era trecută în program.

Și întârzierea nu s-a produs, vezi Doamne, din punct de vedere organizatoric, ci pentru că la un eveniment care se respectă, așa cum e TIFF-ul, așteaptă ca toți oaspeții să se facă comozi, chiar și cei care au omis ora comunicată. Dar astea sunt detalii pe care le observ eu pentru că-s un freak! :P

Am trecut de câteva ori, pe zi, prin Piaţa Unirii şi de fiecare dată mi-am făcut rugăciunea de alungare a norilor, și se pare că a mers! :P

A fost o seară mult mai mult decât mișto, chiar dacă pentru mine a fost un început de TIFF 2011 mai agitat. Sau o fi fost de la bidonul de energizat consumat ca pe un aliment de bază? :P Apropo, facem cumva să introducem licoarea asta în coșul zilnic? Foarte folositoare-i în momente critice. :D Pe care by the way le-am biruit!

Și mi-am așezat bloagherii pe rândurile din față, ca să vadă cât mai bine ce au de tweet-uit și uploadat pe facebook. Din primele rânduri am reușit alături de ei să ducem haștagul oficial #TIFF2011 pe locul 1 și arămas așa în ultimele 24 de ore. Adică Clujul a făcut destulă agitație pe platforma de micro blogging, de unde rezultă că ardeleni nu-s chiar așa înceți. :P

Momentul festiv a fost predominat de hăhăitul greu de evitat. Chirilov a scăpat microfonul în cap, de pe scenă, fix pe piatra cubică; microfonul nu și-a dat obștescul sfârșit cum mă așteptam. Microfonul defapt a fost eroul serii! :)) E un luptător! Aceeași soartă a avut-o și în mâinle primarelui Sorin Apostu și tot alive e.

Și băi, aseară Tudor Giurgiu mi-a îndeplinit visul! N-a mai ținut mâinile încrucișate când a făcut pe gazda! :) Probabil din cauza optimiusmului pe care l-a și declarat. Din punctul de vedere al unuia care prezintă evenimente, contrar unora, nu mi s-a părut că ar fi vorbit mult, având în vedere cât de stufos a fos desfășurătorul. M-a impresionat că board-ul TIFF n-a uitat de unde a plecat și și-a răsplătit colaboratorii, simbolic, dar a făcut-o. Chiar și fostul primar, Gheoghe Funar, pe vremea căruia a luat ființă festivalul de film, și care conform așteptărilor mele n-a primit o diplomă tricoloră scrisă în maghiară. :D ȘI după cum mi se părea normal, a fost și un moment in memoriam Alex Leo Șerban, criticul de film care a susținut TIFF pe toate fronturile.

Partea culminantă a fost înainte de rularea filmului Potiche, când trupa Compagnie des Quidams a intrat pe scenă. Un spectacol de lumină, culoare și dans care a frapat audiența. Bine, eu era să mă scap pe mine, de frică, în primele minute, dar a fost ok. A fost impresionant și de reținut că trupa a făcut deschiderea Campionatului Mondial de fotbal din 1998, doi ani mai târziu au dat startul la Euro 2000 şi apoi au prestat la ceremonia de deschidere a Euro 2004.

Audiența a avut apoi parte de Potiche, o comedie ușoară expusă pe un ecran gigant, care după cum spunea Daniel Iftene, a reușit să țină lumea pe scaune chiar dacă frigul s-a simțit. :)

După, un party în City Plazza, unde am stat cu Lorand până la 04.00, după ce Miro, Vlad și Mone s-au retras. :) Cele 24 de ore nedormite  le-am încheiat cu un record personal: după ce am închis bodegi, birturi și cluburi, am reușit performanța de a închide un hotel de 5 stele! :P

PS: Au mai scris despre asta Cucu, Lorand și Bogdan care a văzut totul pe TIFF TV și care și-a sărbătorit o frumoasă vârstă în birourile TIFF! La mulți ani și fălci mai mici, ceea ce-mi doresc și mie! :P

 

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *