0

Producţia care va sparge box office-ul restanţierilor!

Săptămâna trecută descopeream povestea de dragoste din spatele unor restanţe. S-a consumat ca o etnobotanică ieftină, în faţa camerei ascunse plasată strategic şi în acelaşi timp involuntar, într-un colţ de cameră căministă.

Tot săptămâna trecută, către finalul ei, descopeream pagina de Facebook, atribuită în mod fraudulos şi total neavenit, stimabilului Ilie Parpucea, personajul principal al poveştii care are la bază un schimb în natură. Sunt ferm convins că dommul voia să-i explice studentei, într-un mod cât se poate de practic, ceea ce manualele de economie au consemnat deja, şi anume cum funcţionează trocul în moment de criză. Deci totul a fost extrem de greşit înţeles. Un gest binevoitor s-a transformat într-unul sexual. Ruşine, logic, Dinu MIC.RO Patriciu!

La începutul acestei săptămâni, am descoperit, ceea ce, dacă mă întrebaţi pe mine, o să fie un succes în box office-ul restanţierilor.

Doamnelor şi domnilor, nu e 3D, dar e reuşit: Analizează-mă în privat starring Ilie Parpucea

Sunt curios care va fi distribuţia completă, dar oricum, un lucru e sigur: Ilie Parpucea îşi joacă rolul vieţii sale! :)) Barman! Puţin Sifon te rog, să facem un şpriţ în cinstea lansării. :D

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *