6

Pr”U”moție ȘOC: Bilete contra poze!

De când sunt în Cluj, deși nu-s cine știe câte decenii de când am aterizat aici, am reușit să strâng câteva amintiri bunicele. Și cam tot atâtea frustrări, dintre care ultima acum câteva săptămâni. Imediat vă spun despre ce-i vorba. :D

Pentru că în facultate eram într-o gașcă preponderent microbistă cu înclinații clare către clubul local noncolor, a se citi Universitatea Cluj, am mers cel puțin la un meci pe vechiul Moina. Ăla a fost și singurul. :D Că după aia a fost dărâmat. Altfel spus am fost la ultimul meci oficial al U Cluj pe Moina. Țin minte că biletul a fost 5 lei și l-am luat la pauză. Faptul că încă mă mai gândesc că era mișto să-l fi păstrat se încadrează la frustrările alea de care vorbeam mai sus. :( Era de colecție! Bine că măcar mi-am făcut poze care să ateste asta. :)

Recent, am mai adăugat una, o mică frustrare zic, care culmea, a fost generată tot de U Cluj!!!! Vezi Doamne… Eu marele microbist…

De câte săptămâni încerc să fac o poză amărâtă unui autobuz brănduit cu entuzismul alb-negrilor care se întorc acasă! Voiam sa o pun acilea pe blog ca să rămână în analele istoriei faptul că e prima campanie de imagine care-mi place cum a îmbrăcat, la propriu, un mijloc e transport în comun. :)

Așadar, pentru că am primit cu drag propunerea departamentului de comunicare al Șepciilor Roșii de a fi U-List Blogger, un fel de bloagher oficial al momentului revenirii acasă, profit să fac rost de o poză de la voi! Poză de asta cu un autobuz brănduit, da? Nu de aia-n cu voi în oglindă! Cu de astea să mereți la HI 5!

VEZI MAI JOS CE URMEAZĂ!

Am de dat 2 bilete la meciul din 11 octombrie, de la ora 17.00! Mno, contra unei poze cu un autobuz brănduit cu U Cluj se întoarce acasă dau 1 bilet la meciul de inaugurare care se va desfășura în compania celor de la FC Kuban Krasnodar, echipa antrenată de către Dan Petrescu! Abia aștept să-l văd cum se agită pe marginea terenului! O să-i fac cadou un distonocalm, ceva. :D

TOCMAI AI VĂZUT CE A URMAT!

Ei bine, acum vine partea amuzantă! :)) Diferența între provocarea mea și cea a Innei e că aici chiar ai nevoie de noroc ca să faci o astfel de fotografie, ceea ce eu nu am avut! Inițial am zis că poza e validă doar dacă apăreți și voi în ea, dar… v-aș tortura deja! :P No, pozele le trimiteți fain frumos pe marianhurducas [at] yahoo [dot] com și vor fi răsplătite în ordinea intrării în inbox. Le primesc până în 10 octombrie la ora 12.00.

Simplu ca Haide U! Haide U! :D Haide baftă! :P

P.S. Apreciez atenția pe care o acordă clubul mediului online, și e cu atât mai mișto ce fac ei cu cât cred că sunt printre primii fotbaliști ai țării care fac asta! :) 

6 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *