4

Situații de criză plănuite de destin și controlate ilar de tine

Fiecare dintre noi, de-a lungul drumului inițiatic din viața asta, deprindem niște temeri. Mai mari sau mai mici, dar important e că ele există.

Când eram mici ne temeam de notele rușinoase ca de cine știe ce zeu negativ. Și dacă totuși se întâmpla să încălțăm câteva note care nu se ridicau la nivelul părinților exigenți, carnetul de elev devenea inamicul numărul unu care-și dădea obștescul sfârșit prin tomberoane. :)) Unde ajungea în condiții suspecte, iar lipsa lui era justificată în fața mamei/tatălui cu “cred că l-am pierdut, că nu-l mai găsesc.”

Cu timpul, unele frici le-am uitat, altele le-am consolidat și multe altele am asimilat. Cel mai apropiat exemplu mi-e, student fiind, frica de administrator, atât în cămin cât și în chirie. Aici n-aveți ce nega! :D

În vremea liceului îmi amintesc că de mine s-a prins ca o iederă otrăvitoare, frica de copii. Mi-e frică să rămân cu ei, să-i fac, să-i am! Și mă intimidează dacă se uită la mine, ceea ce și fac că cică am o față de copil, sau ceva de genul, care-i atrage!

Destinul a observat ce problemă am și-și cam bate joc de mine. Măcar are umor și nu mă pot supăra pe el, deși mă pune în situați penibile, foarte penibile și câtedată mai puțin penibile. Și ghiciți ce? Prima și ultima tocmai le-am experimentat cu două colege.

Prima colegă:

- Nepoțelul meu de 10 luni e incredibil de atașat de mine. Când vorbește cineva la telefon crede că io-s la celălat capăt al firului și vrea să vorbească și el cu mine! Ieri am sunat-o pe mama și mi la dat la tel și știi ce a făcut?! zice ea căutând orice urmă de curiozitate pe fața mea.

- Mmmmmm… a dat cu el pe jos?

- Nu mă! L-a lins! Nu-i cute? A vrut să mă pupe! :D

- Ăăăă… nu. Nu-i cute. E chiar neigienic, zic atât de sec încât încântarea ei a dispărut cât ai zice bebe.

Colega a doua:

- No, dacă tot ne pupăm acum cu urările de Paște, îți zic și că-s însărcinată. Să nu ne mai pupăm încă o dată.

- Tu știi că nu mă împac cu ideea și acum mă exploatezi? Faci mișto de mine!?  întreb vizibil încruntat.

- Nu mă, e pe bune. Acum am aflat.

- Ăăăă… asta-i partea în care roșesc și-ți spun că nu știu cum să reacționez în situații de astea de criză. Să rumeg momentul și revin cu un compliment sau urare. :D și mă retrag. Rușinat.

Astăzi ne-am reîntâlnit:

- Ce mișto! De când ești pregnant ți-au crescut sânii! :D Și, cum îi fără menstruație?

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *