5

Șoferia asta… Cum a apărut caloriferul?

M-am apucat conștiincios de școala de șoferi. V-am mai zis. Am mers la orele de legislație ca la biserică, pentru că alea-s sfinte. Adică degeaba citești cartea aia dacă nu e cineva abilitat care să-ți explice ce scrie pe acolo, care să-ți dea tot felul de situații ipotetice, dar inspirate din realitate.

No, și a venit momentul în care a trebuit să plec din “clubul” de legislație și să mă duc în lumea ălora de la volan, părăsind astfel o viață lipsită de griji trăită pe scaunul din dreapta. A fost frumos și nu prea, că am parazitat șoferi cu nemiluita. Diferența între mine și ăia de pe stradă cu “îmi dai și mie o țigară?” era că eu ziceam “nu mă duci și pe mine?”. Și încă zic, nu cu aceeași frecvență, dar o fac. De ce să ne ascundem după schimbător?

Și la condus îi destul de greuț până-ți formezi reflexul, până instinctul de conservare se mai relaxează și nu mai dă prioritate tuturor celor care n-au acest privilegiu. Pfuai, de atenția ultra distributivă nu mai zic. Pentru moment mă simt extrem de zăpăcit când termin tura de oraș. Atât de zăpăcit încât intru pe modul auto corect.

eu, milogindu-mă de mândră-mea să vină după mine că ploua inuman

Nici acum nu-mi explic cum a apărut caloriferul în propoziție. Nu pot și pace bună. Sau mai bine zis noapte bună. N-are nicio logică, cum de altfel n-a avut nici discuția care a urmat caloriferului.

Oricum, după noile exepriențe de la volan, orice femeie din alea pe care le claxonați voi pe stradă, conduce de jdemii de ori mai bine ca mine. Unele conduc chiar mai bine ca voi, ăia care vă băgați în fața mea în intersecții deși pe mașină scrie clar și mare ȘCOALA! Mare cât un calorifer!

 

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *