1

TEDxCluj asezonat cu șaorma și bere

Cu ocazia RoBlogFest, cea mai mare sărbătoare-competiție din online de pe la noi, am fost la TEDxCluj 2011. Recunosc, am fost tentat să merg la prima cu pretextul slab să văd și o altfel de biserică, dar deja mă înscrisesem la a doua și io-s om de cuvânt. Nu era mișto să încurc trebile pe acolo.

Pentru ediția de vineri, au fost scoase la licitație, spre a fi ocupate, 50 de locuri gratuite, moca și fără bani. La fața locului fiind, după o numărătoare exactă, mi-a rezultat un total vag de cam 80 de suflete. Deci sala ce ne-a adăpostit în Bastionul Croitorilor a fost cam neîncăpătoare. Bucurie pentru organizatori. Mare mirare pentru mine care am fost prima dată. Yep, recunosc: I was a TEDx virgin. :D

Vasile Dâncu și Heidi Hoka au fost vorbitorii de la pupitrul acestei ediții. Pentru mine cei doi sunt printre puținii oameni care au reșit să-mi acapareze atenția, la o astfel de întâlnire.

În deschiderea primului discurs, a lui Vasile Dâncu, a rulat următorul film, în care vorbește Geoff Mulgan, un tip ce are un CV foooooarte ambiguu. Dacă-l urmăriți o să-nțelegeți de ce:

Ce-am înțeles din prezentarea lui Vasile Dâncu? Că două puncte

  • suntem o nație de nostalgici, chiar am făcut un cult din asta, și de asta trec așa bine reclamele lui ROM, spre exemplu
  • nu avem încredere în aproapele nostru și implici nu-l iubim, cum ne învață Biblia deși suntem un popor de credincioși, dar suntem trup și suflet pentru familie, iar asta poate explica cu succes clanurrile cu doi de “r”
  • am transformat actul bisericesc într-o tranzacție, adică mergem la Domnu acasă ca să primim.. un telefon jmecher spre exemplu; când nu ne trebuie nimic, nu mergem
  • suntem conștienți că o ducem cel mai rău de vreo 20 de ani, dar suntem cei mai optimiști oameni în viață

Ce au înţeles alţii, găsiţi pe haştagul oficial #TEDxCluj.

Înainte de ca Heidi Hoka să ia cuvântul și să ne explice cum stă treaba cu managementul emoțional, aşa am înţeles eu că-i zice, am vizionat un alt clip în care protagonist este David Brooks: The social animal și la care ne-am amuzat puțin. :)

Apoi am avut parte de două demonstrații de coaching, în urma cărora am înțeles care-i faza cu imitatul involuntar al interlocutorului: avem niște neuroni oglindă și dat fiind numele lor, nu se mai necesită nici o explicație. :)

Ambele prezentări prestate de vorbitori au generat discuții în care a zburat cu întrebări pertinente dar și răspunsuri pe măsură. Așa am dedus că într-adevăr astfel de întâlniri, unde toți au aceleași interese, nu pot fi decât benefice atât pentru indivizii participanți cât și pentru societatea din care ei fac parte.

No și cum era de așteptat, pentru că mă cunosc mai bine ca oricine, după toate astea, mi s-a cam făcut foame. Și-am băgat, alături de Pepe, o șaormiță de doar câteva mii de calorii. Și din cauza ei n-am putut bea bere apoi, așa cum plănuisem de cel puţin miercuri dimineața!

Iar asta e de reținut: Bere după bere e plăcere. Bere după șaorma e chin!

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *