0

The (b)yron man show

Pe scurt, byron vin la Cluj. Pe scurt, și nu pe lung, pentru că în momentul ăsta sunt undeva în spatele mașinii, cu laptopul pe genunchi, cu telefonul conectat la el și eu conectat la amândouă. Deci oricât de mult mi-aș dori să fiu mai elevat și elaborat în scriere, acum n-am nicio șansă.

N-aveți idee cât de complicat e să să scrii și în același timp să urmărești literele pe un monitor de 10 inci, care se zguduie de la gropile drumurilor patriei. Și care reflectă lumina. Slavă inventatorului său.

Așa că de dragul efortului depus de byron pentru a reuși în lumea asta rea, vă anunț cu copy paste din comnicatul de presă că:

Vineri, pe 5 aprilie, de la ora 20:00, la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca (Piata Lucian Blaga, nr. 1) va avea loc spectacolul de lansare a celui mai nou album byron: “30 Seconds of Fame / 30 de secunde de faima”. Pe scena alaturi de byron va fi si solista LuizaZan, iar cei de la Luna Amara vor sustine un set acustic in calitate de invitati. Dupa finalul concertului, Jaxx – Garajul Rock (str. Emil Isac, nr. 25) va gazdui afterparty-ul oficial unde membrii trupei vor fi disponibili pentru poze si autografe!

Biletele la concertul de lansare byron au pretul standard de 35 de lei, ofera loc pe scaun in sala de spectacol si sunt disponibile in numar limitat online pe www.eventim.ro si in reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti).

Noul album byron contine 13 piese noi si este disponibil atat in doua editii distincte – „30 Seconds of Fame” in limba engleza si „30 de secunde de faima” in limba romana – cat si intr-o editie limitata de colectie, lucrata manual, ce cuprinde ambele versiuni.

Pe langa membrii trupei, pe album se fac auziti mai multi muzicieni invitati. Dintre acestia ii amintim pe Alexander Balanescu (vioara), Luiza Zan (voce) si Petre Ionutescu (trompeta – membru Blazzaj). In plus, pe una dintre piese apare cantand in cor insusi publicul byron, inregistrat live in timpul unui concert!

Dupa Cluj, byron vor mai sustine concerte de lansare la Targu Mures (6 aprilie) si Iasi (12 aprilie).

Iar la final niște muzică, așa ca procesul persuasiv să fie mai convingător.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *